Comunicat de presă

Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și acordarea asistenței medicale de urgență reprezintă principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.

Astfel, structurile MAI au intervenit la 4.090 de evenimente, 2.506 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.584 circumscrise situațiilor de urgență.

În ceea ce privește misiunile desfășurate de pompieri, cele mai multe (1.295) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 62 pentru stingerea de incendii, 5 pentru descarcerare și 40 pentru limitarea și înlăturarea efectelor fenomenelor hidro-meteorologice periculoase.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 11 persoane.

La rândul lor, polițiștii au salvat o persoană cu intenții suicidale.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 919 posibile infracțiuni, peste 18% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 172 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 175 de fapte penale, iar față de 60 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Totodată, au fost depistate 19 persoane urmărite național sau internațional și au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 295 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 467 de permise de conducere, dintre care 45 pentru consum de alcool și 6 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au constatat 7.507 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 2,3 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 138 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 458 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 309.500 de lei.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 4 misiuni aero-medicale, fiind salvate 4 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, un cetățean ucrainean a depus cerere de azil în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.453 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 148.098 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 122 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 31,8%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 18.948 de mijloace de transport și 72.135 de persoane, dintre care 7.276 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut