Direcția Generală de Pașapoarte informează cetățenii că cererile pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice/temporare se depun personal, în ţară, la oricare serviciu public comunitar de pașapoarte în cadrul programului de lucru cu publicul afişat atât pe site-ul Direcţiei Generale de Paşapoarte (www.pasapoarte.mai.gov.ro, secţiunea “Servicii Publice Comunitare de Pașapoarte”), cât şi pe site-urile instituţiilor prefectului, preponderent în baza programărilor on-line efectuate pe platforma www.epasapoarte.ro.
În situația în care se întâmpină dificultăți în realizarea unei programări online, există posibilitatea de a accesa un tutorial realizat în acest sens de Direcția Generală de Pașapoarte, ce se regăsește pe prima pagina a site-ului www.pasapoarte.mai.gov.ro.
Pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor, în perioada 15.06-13.08.2021, la nivelul seviciilor publice comunitare de pașapoarte, activitatea de lucru cu publicul se desfășoară în intervalul orar 08.00-20.00.
Totodată, pentru a spori capacitatea de primire a cererilor de eliberare a pașapoartelor, a fost redusă perioada de timp alocată unei programări online, de la 10 minute la 7 minute.
În scopul evitării supraaglomerării și așteptării suplimentare în spațiile destinate publicului, recomandăm persoanelor programate să respecte atât ora de programare, cât și măsurile de protecție igienico-sanitare pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2 (în special distanțarea fizică și portul măștii de protecție).
De asemenea, vă comunicăm faptul că, în situația în care nu ați efectuat o programare prealabilă, serviciile publice comunitare de pașapoarte analizează posibilitatea primirii cererii de eliberare a documentului de călătorie, doar în cazul în care nu există intervale orare neacoperite de programări.
Direcția Generală de Pașapoarte