Comunicat de presă ISU Dolj

În acest moment 17 pompieri, alături de lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență și reprezentanți ai Ocolului Silvic intervin pe raza localități Talpaș pentru localizarea și lichidarea unui incediu de litieră cu două autospeciale de lucru cu apă și spuma și două cvadricicluri.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 20-25ha litieră.

Având în vedere pericolul generat de aceste eveniment, solicităm autorităților locale și cetățenilor să manifeste maximă responsabilitate în acțiunile pe care le întreprind pentru prevenirea incendiilor, să ia măsurile necesare pentru împiedicarea izbucnirii acestora și să nu aprindă cu intenție vegetația uscată deoarece acest lucru este interzis!

Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut