Comunicat de presă privind contribuția României la gestionarea crizei migrației din Grecia

Petre Tobă: MAI va contribui la efortul european pentru gestionarea crizei migrației din Grecia cu 70 de polițiști, 6 autospeciale, două nave de patrulare maritimă și alte mijloace logistice. România are o contribuție semnificativă, alături de Germania și Franța.În urma Reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, din perioada 17-18 martie a.c., la care țara noastră a fost reprezentată de către Președintele României, Excelența Sa, domnul Klaus Iohannis, șefii de state și guverne au adoptat o serie de acțiuni și măsuri suplimentare în sprijinul Greciei, în contextul implementării acordului cu Turcia în gestionarea crizei migrației.Ca urmare a angajamentelor asumate, ministrul afacerilor interne, Petre Tobă a realizat o analiză la nivelul Ministerului Afacerilor Interne privind capabilitățile cu care MAI poate contribui la acest demers european.Totodată, sâmbătă 19 martie a.c., șefii structurilor specializate ale MAI au participat la o videoconferință cu reprezentanți ai Comisiei Europene, ai statelor membre UE, ai organizațiilor internaționale FRONTEX, BESA și EUROPOL, unde au fost prezentate inclusiv modalitățile prin care România poate acorda acest sprijin.Astfel, România va contribui la efortul european de gestionare a fluxului de migranți din Grecia cu 60 de polițiști de frontieră, 10 experți în domeniul procedurilor de azil, 6 mijloace auto, două nave de patrulare maritimă și mijloace logistice reprezentând 50 de corturi și containere. Toate aceste capabilități vor putea fi operaționale în misiunea din Grecia începând de săptămâna viitoare. Pentru coordonarea acestei misiuni internaționale s-a înființat în Atena, la Ministerul Apărării Elen o celulă operațională de coordonare. Din analiza efectuată a rezultat că România a prezentat cea mai consistentă ofertă de sprijin, după cele ale Franței și Germaniei.România, prin Ministerul Afacerilor Interne, este deja prezentă în misiunile FRONTEX cu 72 de polițiști de frontieră, 10 autospeciale, o navă de tip OPV – Ștefan cel Mare și un elicopter al Inspectoratului General pentru Aviație, fiind al doilea contributor la FRONTEX după Germania. Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a reiterat și cu această ocazie importanța participării României, prin Ministerul Afacerilor Interne, la efortul comun al tuturor statelor europene pentru gestionarea crizei migranților.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut