La propunerea viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale au înaintat Guvernului proiectul de lege privind pensiile militare de stat. Documentul a fost aprobat astăzi în ședința de Guvern, urmând să fie înaintat spre adoptare Parlamentului.Principalii inițiatori ai proiectului de lege sunt vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea și ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, la elaborarea sa contribuind și celelalte instituții din sistemul de ordine publică și securitate națională, respectiv: Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale.Elaborarea noului proiect legislativ are în vedere politica Guvernului României în domeniul apărării pentru perioada 2013-2016, subscrisă Programului de guvernare, care impune implementarea unui model de management al resurselor umane care să permită dezvoltarea motivării profesionale şi evoluţia în carieră. În aceste condiții, din dispoziția vicepremierului pentru securitate națională, Gabriel Oprea, începând cu luna ianuarie 2015, a fost înființat un grup de lucru alcătuit din reprezentanți ai instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă sau retragere, ai Corpului Național al Polițiștilor și sindicatelor din poliție, care a lucrat la elaborarea acestui proiect de lege.Obiectivul principal al acestui proiect legislativ a fost acela de a reconfirma sistemul pensiilor militare de stat, în considerarea statutului special al militarilor, al soldaților și gradaților profesioniști, polițiștilor și a celorlalți angajați din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.Vor fi acordate pensii militare de stat și pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti care îndeplinesc condiţiile de vechime în serviciu. Menționăm că în urma adoptării de către Parlament a inițiativei legislative a vicepremierului Gabriel Oprea, de modificare a Legii 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, această categorie profesională beneficiază în prezent de posibilitatea menținerii în activitate până la vârsta de 55 de ani.Proiectul de lege privind pensiile militare de stat instituie reglementări prin care se revine, în principal, la regulile care caracterizează sistemul pensiilor ocupaționale. Categoriile de pensii care vor compune sistemul pensiilor militare de stat vor include pensia de serviciu, pensia de invaliditate şi pensia de urmaş.Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească militarii, polițiștii și funcționarii cu statut special, pentru a beneficia de pensie militară de serviciu sunt cele legate de vârstă și vechime în serviciu. Vârsta de pensionare este prevăzută de legislația actuală și va crește, gradual la 60 de ani, până în anul 2030. În același timp, proiectul prevede posibilitatea reducerii vârstei de pensionare în funcție de condițiile de muncă în care își desfășoară activitatea angajatul, dar nu mai puțin de vârsta de 45 de ani. Au dreptul la pensie de serviciu anticipată militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de 20 de ani, dintre care cel puțin 10 ani vechime în serviciu și care sunt trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, ori ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciu de către comisiile de expertiză medico-militare.Pentru baza de calcul a pensiei a fost propusă folosirea mediei soldelor funcției de bază, respectiv salariilor funcției de bază corespunzătoare funcțiilor îndeplinite în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii dreptului la pensie, la alegerea beneficiarilor, mai puțin solda de grad, respectiv salariul gradului profesional avut la data trecerii în rezervă ori încetării raporturilor de serviciu. La media obținută se adaugă solda de grad/salariul gradului profesional avut la data trecerii în rezervă ori încetării raporturilor de serviciu.Principiul acestui proiect de lege susținut de către vicepremierul Gabriel Oprea este acela ca niciun pensionar al sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională să nu-și piardă drepturile. Tocmai de aceea, în caz de recalculare, pensiile aflate în plată își vor păstra cuantumul, dacă acesta este superior celui rezultat prin aplicarea noii legi.Organizațiile profesionale, sindicale și ale cadrelor în rezervă sau retragere și-au exprimat acordul față de forma finală a proiectului de lege a pensiilor militare de stat.