Conferinţa anuală AEPC cu tema ,,Drepturile omului şi diversitatea în munca de poliţie”

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi Asociaţia Colegiilor de Poliţie din Europa (AEPC) organizează, în perioada 05-08 noiembrie 2012, Conferinţa anuală a Asociației, cu tema ,,Drepturile omului şi diversitatea în munca de poliţie”. AEPC este o platformă pentru promovarea oportunităților de formare polițienească internațională, în special, în ceea ce privește formarea ofițerilor superiori de poliție. De asemenea, are în vedere stabilirea unor punți de colaborare cu alte instituții partenere. Un prim pas în acest sens ar putea fi instituirea unei cooperări cu Academia Europeană din Orientul Mijlociu (MEPA), în care opt țări europene cooperează pentru a organiza cursuri de formare de poliție. Un alt parteneriat este cel cu Academia de Poliție din Marea Baltică Nordică (NBPA), în care șapte țări din regiunea Mării Baltice lucrează împreună pentru a dezvolta și furniza programe comune de instruire. În luna februarie 2002, a fost semnat un memorandum de înțelegere cu CEPOL (Colegiul European de Poliție), pentru a coordona activitățile și a coopera, ori de câte ori organizațiile consideră că este oportun. La acest eveniment ştiinţific, vor participa specialişti din mai multe ţări europene. Problematica drepturilor omului este una de mare actualitate şi este o prioritate pe agenda MAI, ca urmare a importanţei acordată de documentele care alcătuiesc cadrul strategic naţional pentru această perioadă, precum Programul naţional de guvernare 2009-2012 și Strategia naţională de apărare a României, adoptată în 2010.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut