Conferința de închidere a proiectului HOME/2011/ISEC/AG/FINEC/4000002579

Conferința de închidere a proiectului HOME/2011/ISEC/AG/FINEC/4000002579 –„Dezvoltarea implicării societăţii civile în elaborarea, implementarea şi evaluarea politicilor anticorupţie”,co-finanţat de Comisia Europeană – Direcţia Generală Afaceri Interne prin Programul ISEC de Prevenire şi Luptă împotriva Criminalităţii Bucureşti, 2 octombrie 2014. Direcţia Generală Anticorupţie anunţă închiderea proiectului „Dezvoltarea implicării societăţii civile în elaborarea, implementarea şi evaluarea politicilor anticorupţie”, co-finanţat de Comisia Europeană – Direcţia Generală Afaceri Interne, prin Programul ISEC de Prevenire şi Luptă împotriva Criminalităţii.Proiectul a fost derulat pe durata a 24 luni, valoarea totală fiind de 232.919,41 euro (fără TVA), din care 79.88% finanţare europeană (186.056,02 euro), restul de 46.863,39 euro co-finanţare a părţii române. La evenimentul de închidere, desfăşurat la Hotel Intercontinental, sala Opera, în zilele de 2-3 octombrie a.c., participă reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai instituțiilor publice care activează în domeniul integrității publice și al luptei împotriva corupției din România, precum și 15 invitați din ţări membre sau candidate UE.Proiectul a fost implementat de către DGA în parteneriat cu organizații neguvernamentale naționale specializate în domeniul anticorupţie şi al promovării de politici publice: Expert Forum, Freedom House, Asociaţia ProDemocraţia, Centrul pentru Jurnalism Independent, Institutul de Politici Publice și Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, respectiv experți anticorupție din cadrul Centrului pentru Studiul Democrației (Bulgaria) și al Universității Saxion (Olanda).Obiectivul proiectului îl constituie eficientizarea cooperării între societatea civilă şi agenţiile anticorupţie.Beneficiarul principal al proiectului este Direcţia Generală Anticorupţie. Proiectul reprezintă o nouă etapă în colaborarea DGA cu societatea civilă prin care s-a asigurat atât sustenabilitatea acţiunilor anterioare, cât şi punerea în aplicare eficientă a măsurilor prevăzute în Strategia Naţională Anticorupţie 2012-2015.În cadrul conferinței sunt prezentate rezultatele obţinute, precum şi documentele elaborate în cadrul proiectului, anume raportul de analiză referitor la colaborarea dintre organizații neguvernamentale și instituții publice în domeniul prevenirii și combaterii corupției din România, precum și un manual cuprinzând bune practici privitoare la acest tip de cooperare, selectate din mai multe state europene. Partenerii care au contribuit la implementarea proiectului și invitații internaționali participanți vor prezenta exemple de bune practici din domeniul de referinţă, conferința constituind un bun prilej atât pentru promovarea activităților desfășurate la nivel național, cât și pentru schimbul de experiență între specialiștii implicați în acțiunile anticorupție.Rezultatele proiectului au constat în:1. Raport de analiză elaborat2. Manual de bune practici elaborat, tradus şi diseminat3. Plan comun de acţiune elaborat pe baza manualului de bune practici Raportul de evaluare privind implicarea organizaţiilor societăţii civile în dezvoltarea, implementarea şi evaluarea politicilor anticorupţie în România a analizat diferitele aspecte ale cooperării dintre ONG-uri și instituțiile publice.Raportul analitic s-a concentrat pe situaţia iniţială a măsurilor întreprinse până în acest moment, domeniile neacoperite încă în acest parteneriat, eventualele probleme legale şi instituţionale întâmpinate, bunele practici din ţările organizaţiilor partenere şi celelalte state membre şi recomandări privind îmbunătăţirea cooperării. Aceste recomandări au la bază ceea ce s-a considerat a fi avut succes în iniţiativele anticorupţie anterioare, din România sau statele partenere, fiind utilizate şi dezvoltate într-un manual de bune practici.Manualul de bune practici are drept scop consolidarea cooperării dintre organizațiile societății civile și instituțiile publice în domeniul prevenirii și combaterii corupției. El descrie exemple pozitive de cooperare culese din România, Bulgaria, Olanda, precum și din alte țări membre sau nu ale Uniunii Europene.Date de contact:Manager de proiect: Mihăiţă BârliciTelefon: 0758.119.894Direcţia Generală Anticorupţie Şoseaua Olteniţei nr. 390 A, sector 4, BucureştiE-mail: studii.dga@mai.gov.roWebsite: www.mai-dga.ro


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut