Agenţia Naţională Antidrog (ANA), împreună cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), vă invită să participaţi, joi, 3 noiembrie a.c., ora 11.00, la o conferinţă de presă prilejuită de lansarea rezultatelor celui de-al doilea studiu privind prevalenţa consumului de droguri în sistemul penitenciar din România.La eveniment, vor participa directorul Agenţiei Naţionale Antidrog, chestor de poliţie Sorin Oprea, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, chestor de penitenciare, doctor Ioan Băla, directorul Direcţiei Medicale din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, comisar şef de penitenciare, doctor Geta Cucu, precum şi echipa de specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog care a elaborat studiul.Scopul acestui proiect l-a constituit crearea cadrului ştiinţific necesar dezvoltării serviciilor adresate persoanelor dependente de droguri, medicamente sau alcool din penitenciare, în special a celor de asistenţă medicală şi psihologică, dar şi pe cele de reducere a riscurilor asociate (harm reduction), în deplină concordanţă cu unul dintre obiectivele Strategiei Naţionale Antidrog 2005-2012.Un prim studiu de acest gen a fost derulat de Agenţia Naţională Antidrog în anul 2006, beneficiind de susţinere din partea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar rezultatele acestuia au stat la baza înfiinţării sistemului de asistenţă medicală, psihologică şi socială destinat consumatorilor de droguri din mediul penitenciar.Conferinţa de presă va avea loc la sediul Agenţiei Naţionale Antidrog din Bulevardul Unirii nr. 37, bloc A4, parter, sector 3, Bucureşti.Pentru detalii suplimentare şi pentru confirmarea participării dumneavoastră, persoană de contact este ofiţer de relaţii publice Iuliana Teodorescu, telefoane: 021.315.18.81, 0740.142.413, e-mail: relatii.publice@ana.gov.ro.[filename=invitatie_conferinta_de_presa_03.11.doc] [filesize=invitatie_conferinta_de_presa_03.11.doc] A.N.A. – COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE