Conferință de presă privind măsurile luate de autorități pentru limitarea efectelor produse de precipitațiile abundente din acestă perioadă

Ministrul Administrației și Internelor, Ioan Rus, și ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, alături de ministrul Mediului și Pădurilor, Rovana Plumb, au prezentat, miercuri, 23 mai a.c., în cadrul unei conferințe de presă, măsurile luate de autorități pentru limitarea efectelor produse de precipitațiile abundente din acestă perioadă.Conferința a fost precedată de o videoconferință cu reprezentanții Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență, în care au fost prezentate principalele măsuri luate la nivel local și central pentru prevenire și limitarea efectelor femomenelor meteorologice.În acest context, ministrul Administrației și Internelor a cerut responsabililor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență implicare și responsabilitate în asigurarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea inundațiilor în zonele unde există atenționări meteorologice. “În cazul în care vor exista zone în unde se vor produce inundații, prioritatea nostră este evitarea pierderilor de vieți omenești și limitarea pagubelor materiale”, a subliniat ministrul Ioan Rus.Totodată, ministrul Ioan Rus a precizat că Ministerul Administrației și Internelor este pregătit să intervină cu toate resursele – umane și logistice – în cazul producerii unor unor situații de urgență și a adăugat că informarea populației în astfel de cazuri constituie, de asemenea, o prioritate.La rândul său, ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, a declarat că în acest moment se acordă o atenție deosebită județelor Prahova și Mehedinți pentru care au fost emise avertizări hidrologice.Ministrul Mediului și Pădurilor, Rovana Plumb, a accentuat importanța cooperării interinstituționale pentru gestionarea situațiilor de urgență, precizând că, la nivelul județelor afectate, au fost deja luate primele măsuri. La conferință au mai participat directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu, și directorul științific al Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Mary-Jeanne Adler, care au prezentat o prognoză privind evoluția fenomenelor meteorologice, respectiv hidrologice, în perioada următoare.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut