Conferinţă de prezentare proiect în administraţie

Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice, organizează în data de 6 decembrie 2010 conferinţa de prezentare a proiectului „Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară – instrument pentru furnizarea în comun, în condiţii de calitate şi eficacitate, a serviciilor publice locale”, cod SMIS 2983, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”.Conferinţa se va desfăşura la Hotel Howard Johnson Grand Plaza, sala Platinum, începând cu orele 9:30 şi va beneficia de prezenţa a circa 150 de persoane, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi centrale, reprezentanţi ai asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, ai societăţii civile şi ai mass-media de specialitate.Partenerul Unităţii Centrale pentru Reforma Administraţiei Publice în implementarea proiectului este Asociaţia Comunelor din România.Valoarea totală a proiectului este de 2.792.398 lei, din care 2.373.538,30 lei (85%) reprezintă valoarea nerambursabilă FSE şi 418.859,70 lei (15%) reprezintă cofinanţarea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni.Scopul proiectului este acela de a dezvolta abilităţile autorităţilor administraţiei publice locale în vederea constituirii, organizării şi gestionării asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară. În anul 2006 cooperarea intercomunitară nu reprezenta o noutate pentru comunele şi oraşele din România; aproape jumătate dintre acestea erau implicate în diferite forme de asociere sau parteneriate. Pentru a reglementa acest fenomen asociativ, prin Legea nr.286 din 2006, de modificare şi completare a Legii administraţiei publice locale, a fost introdus în legislaţia românească conceptul de „asociaţie de dezvoltare intercomunitară”.Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt o formulă agreată de autorităţile administraţiei publice locale pentru a furniza în comun servicii publice aflate în propria responsabilitate. Prin asociere, autorităţile administraţiei publice locale pot asigura un standard de calitate mai ridicat serviciilor publice furnizate cetăţenilor din colectivităţile locale membre. Acest instrument vine să compenseze insuficienţa fondurilor aflate la disponibilitatea administraţiei locale şi a personalului specializat în atragerea unor finanţări sau chiar imposibilitatea de a răspunde condiţiilor impuse de criteriile de eligibilitate prevăzute în programele operaţionale. Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc creşterea gradului de conştientizare şi informare a autorităţilor administraţiei publice locale privind beneficiile conferite de asocierea unităţilor administrativ teritoriale, stimularea asocierii unităţilor administrativ teritoriale pentru creşterea calităţii şi eficienţei serviciilor publice locale furnizate în comun, şi a realizării unor proiecte de dezvoltare viabile, de interes zonal şi regional.Pentru informaţii suplimentare vă invităm să o contactaţi pe doamna Daniela Napradi, manager de proiect, la telefon: 021.310.1554, e-mail: daniela.napradi@mai.gov.ro .


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut