Conferinţa Internaţională pentru facilitarea schimbului de experienţă în domeniul traficului de persoane

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) vă invită marți, 14 mai 2013, la Conferinţa Internaţională pentru facilitarea schimbului de experienţă în domeniul traficului de persoane, eveniment organizat în cadrul Proiectului transnațional „Abordarea integrată pentru prevenirea exploatării prin muncă în ţările de origine şi destinaţie”, co-finanţat de către Comisia Europeană prin intermediul Programului Prevenirea şi Lupta împotriva Criminalităţii 2009.Conferinţa va avea loc la Hotel Howard Johnson Grand Plaza, din Calea Dorobanţilor nr. 5-7, Sector 1, Bucureşti, începând cu ora 9.30. La eveniment vor participa reprezentanți cheie ai luptei antitrafic la nivel național și european precum: domnul Valeriu ZGONEA, președinte al Camerei Deputaților şi Coordonator al Grupului Parlamentar pentru combaterea traficului de persoane, domnul MARIAN TUTILESCU – Subsecretar de Stat, Ministerul Afacerilor Interne, doamna MYRIA VASSILIADOU – Coordonator European Anti-Trafic, doamna MARIA GRAZIA GIAMMARINARO – Reprezentant Special al OSCE şi Coordonator pentru Combaterea Traficului de Fiinţe UmaneEvenimentul vizează diseminarea rezultatelor studiului transnaţional elaborat în cadrul proiectului, lansarea Campaniei de prevenire a traficului de persoane „A munci este un drept! A exploata munca este o infractiune!” şi îmbunătățirea cooperării pentru identificarea, referirea şi asistenţa acordată victimelor traficului de persoane. Activitatea va reuni reprezentanți ai Statelor Membre UE şi non–UE, precum și reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai societăţii civile, organizaţiilor internaţionale şi actori relevanţi implicaţi în lupta traficului de persoane.Conferinţa se circumscrie priorităţilor stabilite de către Strategia UE pentru perioada 2012-2016 în vederea eradicării traficului de persoane, sens în care Statele Membre UE trebuie să acţioneze pentru o mai bună identificare a victimelor traficului de persoane şi să dezvolte acţiuni care vizează prevenirea traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă.Deschiderea oficială a conferinţei va fi realizată de către domnul Valeriu ZGONEA, președinte al Camerei Deputaților.Informaţii de background:Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, în baza contractului de finanţare cu Direcţia Generală Afaceri Interne a Comisiei Europene, implementează Proiectul „Abordarea integrată pentru prevenirea exploatării prin muncă în ţările de origine şi destinaţie”, în calitate de beneficiar, pe o perioadă de 36 de luni, începând din februarie 2011, cu termen limită de finalizare August 2013. Obiectivul general al proiectului constă în reducerea dimensiunilor traficului de persoane în vederea exploatării prin muncă în ţările de origine, tranzit şi destinaţie.Parteneri în proiect:- Comisia Naţională pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane- Bulgaria- Organizaţia de Drept Public European (EPLO) – Grecia- KISA- Ministerul de Interne – UNGARIA- Ministerul de Interne din FYROM – partener asociatAgenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane este Coordonator Naţional al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane având rolul de a desfăşura activităţi de prevenire şi monitorizare a acestui fenomen infracţional. * * * Jurnaliştii interesaţi sunt rugaţi să confirme participarea în cursul zilei de azi până la ora 16.00, la adresa de e-mail: presa.anitp@mai.gov.ro sau la telefon 0741242551. În cazul participării, sunteţi aşteptaţi la Hotel Howard Johnson Grand Plaza începând cu ora 09.00. Persoană de contact: Mădălina Turza.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut