O delegaţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor, condusă de adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, a participat, la invitaţia ministrului de interne din Serbia, Ivica DACIC, la Conferinţa Ministerială Regională “Consolidarea cooperării transnaţionale şi regionale ca precondiţie pentru garantarea succesului luptei împotriva criminalităţii organizate în Europa de Sud-Est”, care s-a desfăşurat la Belgrad, în perioada 4 – 5 octombrie a.c.Pe ordinea de zi a manifestării – care a reunit miniştri de interne, ai justiţiei şi procurori generali din Europa de Sud Est, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Europei, Europol, Interpol, Centrului SECI etc – s-au aflat teme precum: prezentarea experienţelor individuale şi consolidarea cooperării în Europa de Sud-Est în domeniul luptei împotriva criminalităţii organizate; traficul de fiinţe umane şi migraţia ilegală – experienţe şi provocări; extrădarea şi mandatul de arestare regional.De asemenea, au fost dezbătute aspecte legate de schimbul de informaţii între ministerele de interne, cele de justiţie şi între birourile procurorilor generali, în domeniul luptei împotriva criminalităţii organizate. Un moment important al reuniunii l-a reprezentat inaugurarea Biroului ILECUs din Serbia – Unităţile Internaţionale de Coordonare a Aplicării Legii (International Law Enforcement Coordination Units) – organism care îşi propune intensificarea cooperării poliţieneşti internaţionale şi crearea unui spaţiu de securitate în Balcanii de Vest.La finalul reuniunii, a fost semnat un Memorandum privind importanţa întăririi cooperării între statele participante în combaterea criminalităţii organizate, prin încurajarea conlucrării regionale, în special prin intensificarea schimbului de informaţii şi armonizarea legislaţiei în domeniu. Totodată, documentul cuprinde măsuri privind cooperarea directă dintre agenţiile de aplicare a legii şi a conlucrarea între autorităţile judiciare, în conformitate cu acordurile încheiate în domeniu, monitorizarea progreselor înregistrate şi a obstacolelor întâmpinate în combaterea criminalităţii organizate, încurajarea formării unor echipe comune de investigaţii proactive, utilizarea mai eficientă a formelor şi metodelor de cooperare oferite de Convenţia Naţiunilor Unite privind combaterea criminalităţii organizate transnaţionale (Convenţia Palermo) şi a Protocoalelor Adiţionale la aceasta. Cu acest prilej, chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea a arătat că autorităţile judiciare române sunt implicate, alături de organizaţii precum Interpol, Europol, Eurojust, Frontex sau Centrul SECI, în eforturile de combatere a criminalităţii organizate. „În acest sens, România a transpus recomandările Uniunii Europene şi dispoziţiile internaţionale în legislaţia internă, având în prezent un sistem legislativ şi instituţional modern. Suntem un partener de încredere al organizaţiilor şi instituţiilor europene şi internaţionale angajate în lupta împotriva criminalităţi organizate derulând în acest sens proiecte şi operaţiuni comune”, a subliniat oficialul român.