Conferinţa U.C.R.A.P.

Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice, derulează proiectul „Un cadru legislativ mai coerent pentru o administraţie publică mai eficientă”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative. Acest proiect are ca principal rezultat elaborarea proiectului Codului Administrativ al României. Misiunea acestui proiect este de a răspunde atât necesităţii de eliminare a normelor legislative care se contrazic ori se suprapun, cât şi celei de îmbunătăţire a normelor deja existente, prin sistematizarea şi raţionalizarea cadrului legal în domeniul administraţiei publice. Prin codificarea legislativă, al cărui rezultat va fi primul Cod Administrativ al României, se vor crea premisele unei relaţii mai bune a cetăţeanului cu administraţia publică.”Pentru ca sistemul administrativ să funcţioneze mai eficient, se impune crearea unui cadru legal integrat şi coerent”, a declarat Dl. Gheorghe Emacu, Secretar de Stat pentru Comunităţile Locale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. ”Codul Administrativ va aduce beneficii importante precum coerenţa, claritatea, stabilitatea şi predictibilitatea atât instituţiilor de administraţie publică, precum şi cetăţenilor care interacţionează cu acestea”.Codul Administrativ va reglementa cinci domenii majore din domeniul administraţiei publice: administraţia publică centrală, administraţia publică locală, personalul din administraţia publică, proprietatea publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale şi serviciile publice.Prin elaborarea şi implementarea unui Cod Administrativ, Romania face pionierat: deşi Uniunea Europeană încurajează această abordare, niciun alt stat membru nu are încă un astfel de cod. Toate instituţiile şi autorităţile administraţiei publice centrale, locale şi autonome sunt direct vizate de Codul Administrativ, iar efectele sale se vor răsfrânge asupra tuturor cetăţenilor ţării.În elaborarea Codului Administrativ, Ministerul Administraţiei şi Internelor colaborează cu reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cu societatea civilă şi mediul academic. Astfel, proiectul asigură conturarea unor soluţii legislative integrate şi adaptarea acestora la necesităţile actuale, pe de o parte, şi obiectivitatea şi accesibilitatea soluţiilor identificate, pe de altă parte.Durata de implementare a proiectului este de 28 luni şi valoarea totală eligibilă de 3.497.534 lei, din care 2.972.903,9 lei (85%) finanţare nerambursabilă din Fondul Social European şi 524.630,1 lei (15%) contribuţie naţională.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut