Consolidarea parteneriatului dintre ANA şi societatea civilă în lupta împotriva drogurilor

În spiritul principiilor transparenţei decizionale şi acţionale în implementarea politicilor naţionale în domeniul drogurilor si nevoii de răspuns la aspectele emergente la nivel social, joi, 25 octombrie a.c., Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a organizat o întâlnire tehnică de lucru de consolidare a parteneriatului cu societatea civilă, reprezentată prin organizaţiile neguvernamentale active în domeniul reducerii cererii de droguri.La eveniment au participat reprezentanţii a cinci organizaţii neguvernamentale, a căror activitate se axează fie pe componenta de prevenire a consumului de droguri, fie pe cea de asistenţă acordată persoanelor consumatoare de droguri. Astfel, au dat curs invitaţiei ANA experţi sau decidenţi din cadrul Federaţiei Internaţionale a Comunităţilor Educative România (FICE România), Alianţei pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT), Romanian Harm Reduction Network (RHRN), Asociaţiei Române Anti-Sida (ARAS), Asociaţiei Europene pentru Siguranţă şi Antidrog şi Asociaţiei BENEVA. Accentul întâlnirii a fost pus pe importanţa colaborării dintre structurile publice și societatea civilă, pe rolul societăţii civile în implementarea măsurilor de reducere a cererii de droguri, precum şi pe dezvoltarea rolului consultativ şi creşterea vizibilităţii organizaţiilor neguvernamentale în dinamica politicilor în domeniu. Având în vedere faptul că organizaţiile neguvernamentale reprezintă parteneri importanţi şi responsabili în implementarea Strategiei Naţionale Antidrog 2013-2020, dar şi a Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015 – 2018 şi a Programului de Interes Național în domeniul prevenirii şi asistenţei medicale, psihologice şi sociale a consumatorilor de droguri pentru perioada 2015-2018, Agenția Națională Antidrog manifestă o preocupare deosebită pentru intervenţiile de reducere a riscurilor şi consecinţelor negative asociate consumului de droguri, precum şi pentru creşterea intervenţiilor preventive specializate, cu accent pe anticiparea tendinţelor şi, implicit, a dezvoltării politicilor şi măsurilor potrivite şi necesare.A.N.A. – Compartimentul Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut