Continuă acţiunile pentru protejarea fondului forestier

Sancţiuni contravenţionale în valoare aproape 200.000 de lei, 10 dosare penale întocmite pentru delicte silvice şi lemn în valoare de peste 75.000 de lei, confiscat.În baza Planului Comun de Acţiune “SCUTUL PĂDURII 2011”, în perioada 07.03 – 11.03.2011, poliţiştii cu atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Suceava şi Argeş şi din cadrul Secţiei de Poliţie Autostrăzi, împreună cu specialişti silvici din cadrul Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi de Vânătoare şi Direcţiilor Silvice Judeţene, au acţionat pe raza de competenţă şi pe Autostrada A2 Bucureşti – Cernavodă, pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia materialului lemnos.Echipele de control au verificat 3 societăţi comerciale şi au controlat 107 mijloace auto şi hipo.Astfel, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 61 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 194.700 lei (36 la Legea nr.171/2010 – privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice; 6 la O.U.G. nr.195/2002 – privind circulaţia pe drumurile publice şi 19 la alte acte normative). Poliţiştii au constatat 10 infracţiuni la Legea nr.46/2008 Codul SilvicDe asemenea, au fost confiscaţi 225 m.c. de material lemnos în valoare totală de 75.500 lei, dintre care 139 m.c lemn lucru răşinoase, 53 m.c lemn foc foioase şi 33 m.c cherestea.Totodată, au fost imobilizate 2 vehicule din cauza depăşirii limitelor maxime admise, 2 perechi de plăcuţe de înmatriculare, precum şi 59,178 mc. cherestea de fag, în vederea măsurării, întrucât există suspiciuni cu privire la cantitate.Exemple:*** Poliţiştii din cadrul Biroului de combatere a delictelor silvice Suceava au constatat în pădurea administrată de un ocol silvic, aflată în exploatarea unei societăţi comerciale din Vatra Dornei, 18 arbori puşi în valoare, prin încălcarea normelor tehnice silvice. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală faţă de trei suspecţi, care sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: folosire contrar reglementărilor în vigoare a dispozitivelor de marcat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 112 din Legea 46/2008 şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 246 Cod Penal.*** Poliţiştii din cadrul Biroului de combatere a delictelor silvice Suceava au identificat doi bărbaţi din comuna Straja, care au tăiat 3 arbori de esenţă răşinoase, de pe picior, nemarcaţi, materialul lemnos fiind sustras şi depozitat la locuinţa unei persoane din comuna Straja. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru tăiere ilegală şi furt de arbori.*** Poliţiştii din cadrul Biroului de combatere a delictelor silvice Suceava au identificat un tânăr de 18 ani, din comuna Lenohain, judeţul Timiş, care a tăiat şi sustras un arbore esenţă răşinoase, cu diametrul de 62 cm, valoarea pagubei de 425 lei depăşind de 5,45 ori preţul mediu pe picior masă lemnoasă. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.108 şi art.110 din Legea 46/2008 Codul Silvic, respectiv pentru tăiere ilegală şi furt de arbori.*** Poliţiştii din cadrul Biroului de combatere a delictelor silvice Argeş au întocmit dosar de cercetare penală împotriva unei persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi tăiere ilegală, aceasta fiind suspectată că, în calitate de şef al unui Ocol Silvic, a emis autorizaţie de exploatare pentru un agent economic fără a avea aprobat Actul de Punere în Valoare de către I.T.R.S.V.Ploieşti.*** Poliţiştii din cadrul Biroului de combatere a delictelor silvice Argeş au depistat pe doi tineri din localitate Bughea de Sus, care au tăiat ilegal şi sustras 4,3 m.c material lemnos esenţă molid în valoare de 648 lei din proprietatea unui ocol silvic. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori, iar prejudiciul a fost recuperat şi predat părţii vătămate. Totodată, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale la 4 persoane din comuna Boţeşti, conform prevederilor Legii 171/2010, în valoare totală de 4.000 lei. De asemnea, s-a aplicat o sancţiune contravenţională unei persoane din comuna Boţeşti, în valoare de 6000 lei, fiind ridicaţi în vederea confiscării 6,4 m.c. material lemnos pe care o abandonase pe marginea drumului public în satul Moşteni-Greci.*** A fost sancţionat administratorul unei societăţi comerciale din Câmpulung, judeţul Argeş, cu amendă în valoare de 2000 lei pentru deţinerea de material lemnos la punctul de lucru fără provenienţă legală. S-a confiscat cantitatea de 32,64 m.c. lemn lucru răşinoase şi 5,5 m.c. valoric cherestea.*** A fost sancţionat administratorul unei societăţi comerciale din Lereşti, cu amendă în valoare de 5000 lei pentru deţinerea de material lemnos la punctul de lucru fără provenienţă legală. S-au confiscat 7,44 m.c. lemn foc diverse esenţe. Materialul lemnos confiscat a fost lăsat în custodie unui ocol silvic.Activităţile specifice în domeniu vor continua şi în perioada următoare.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut