Contrabandisti de tigari retinuti la Maramures

* Poliţiştii de frontieră maramureşeni au reţinut două persoane, un cetăţean român şi un ucrainean, care intenţionau să introducă în România, din Ucraina, 4000 pachete de ţigări de contrabandă; * Deoarece cei în cauză nu s-au supus somaţiilor verbale ale poliţiştilor de frontieră, au fost executate, cu respectarea prevederilor legale, un foc de avertisment în plan vertical şi 5 focuri asupra pneurilor unui autoturism cu ajutorul căruia aceştia intenţionau să transporte ţigările. În baza unor date şi informaţii deţinute la nivelul IJPF Maramureş, cu privire la desfăşurarea unor activităţi de contrabandă în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră maramureşeni au luat măsuri specifice pentru intensificarea supravegherii frontierei de stat. Astfel, în data de 04 iulie a.c., în jurul orei 23.45, poliţiştii de frontieră aflaţi în misiune pe raza localităţii Teceu Mic, au constatat că un autoturism, înmatriculat în judeţul Maramureş, a oprit nejustificat pe marginea DN 19, în apropiere de malul râului Tisa. Poliţiştii de frontieră au procedat la supravegherea zonei şi au observat două persoane care s-au apropiat de autoturism, transportând mai multe colete voluminoase, învelite în folie de culoare neagră. Echipajul poliţiei de frontieră a intervenit în momentul în care persoanele în cauză au început să încarce coletele în autoturism, şi deoarece aceştia nu s-au supus somaţiilor verbale, încercând să fugă, lucrătorii noştri au fost nevoiţi să execute foc de avertisment, cu respectarea procedurilor legale. Astfel, au fost executate un foc de avertisment în plan vertical, pentru reţinerea celor două persoane care fugeau în direcţii opuse şi 5 focuri de armă asupra pneurilor autoturismului cu ajutorul căruia şoferul a încercat să fugă de la faţa locului, demarând în trombă. După o urmarire de aproximativ 30 de minute, una din persoanele care transportaseră coletele a fost reţinută, totodată un echipaj mobil pornind în urmarirea autoturismului, care s-a deplasat către localitatea Remeti. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că persoana reţinută este S. Ivan., în vârstă de 25 ani, cetăţean ucrainean, fiind identificat şi şoferul maşini, S.Bogdan, în vârstă de 41 ani, domiciliat în judeţul Maramureş. În urma verificării coletelor s-a constatat faptul că acestea conţin cantitatea de 4.000 pachete ţigări marca „Viceroy”, de provenienţă ucraineană, în valoare de 16.900 lei, bunurile fiind ridicate în vederea confiscării. Poliţiştii de frontieră maramureşeni au luat măsura predării cetăţeanului ucrainean autorităţilor de frontieră vecine, în vederea continuării cercetărilor şi luarea măsurilor care se impun. Cercetările sunt continuate de către procurorul DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş şi poliţişti de frontieră maramureşeni delegaţi de către acesta, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi luarea măsurilor ce se impun. Imagini video vor fi disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.roServiciul Presa si Comunicare din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut