Contrabandişti opriţi cu focuri de armă

Poliţiştii de frontieră suceveni au tras trei focuri de avertisment în plan vertical pentru a reţine un grup de persoane care transporta ţigări de contrabandă din Ucraina. * Întreaga cantitate de ţigări (5.490 pachete marca „Viceroy”) în valoare de 27.450 lei – a căror destinaţie era „piaţa neagră” din judeţul Suceava – a fost reţinută în vederea confiscării, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru complicitate la contrabandă. În seara zilei de 18.05.2010, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina, judeţul Suceava, au executat în zona de responsabilitate o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, ocazie cu care au observat în apropierea frontierei de stat, patru persoane care se deplasau dinspre Ucraina spre România, transportând mai multe colete voluminoase. Grupul a fost somat verbal de poliţiştii de frontieră, însă cei în cauză au ignorat somaţiile şi folosindu-se de acoperirile din teren şi de întuneric, au încercat să fugă. Lucrătorii noştri au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de armă în plan vertical, cu respectarea procedurilor legale, reuşindu-se astfel reţinerea cetăţeanului român I. Gabriel, în vârstă de 29 ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava. În zonă au fost găsite abandonate 11 colete de culoare neagră, ce conţineau 5.490 de pachete de ţigări, marca „Viceroy”, de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 27.400 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.Persoanei în cauză i s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la contrabandă, cercetările fiind continuate de către procurorul D.I.I.C.O.T. – Serviciul teritorial Suceava şi poliţiştii de frontieră suceveni delegaţi de către acesta, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale ce se impun. I.G.P.F. – Biroul de Presă


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut