Poliţiştii antidrog au depistat 67 de infracţiuni în urma desfăşurării unei acţiuni, la nivel naţional, de verificare a magazinelor specializate denumite generic „magazine de vise”. Peste 7.500 de produse de „tip etnobotanic” şi 17 kg. de substanţă activă ce folosea la prepararea acestor produse au fost ridicate în vederea expertizării. În perioada 11 – 17 octombrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul I.G.P.R., s-a desfăşurat, la nivel naţional, o acţiune comună cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului în scopul verificării magazinelor care comercializezaă produse de tip „etnobotanic”. Poliţiştii au constat 67 de infracţiuni pentru încălcarea prevederilor Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, fiind cercetate în continuare 62 de persoane.Totodată, oamenii legii, pentru neregulile descoperite, au aplicat amenzi în valoare totală de 332.625 lei, fiind de asemenea, suspendată activitatea la 18 magazine de acest gen. Poliţiştii antidrog au ridicat, în vederea expertizării, peste 7.500 de produse tip „etnobotanic” şi 17 kg. de substanţă activă ce folosea la prepararea acestor produse, iar produsele care nu prezentau documente de provenienţă au fost confiscate.Informaţii de backgroundCombaterea consumului şi traficului de droguri este o prioritate a Poliţiei Române.Anul trecut, în urma apariţiei unor magazine în care se comercializau o serie de produse ce au în componenţă plante şi substanţe cu proprietăţi psihoactive, care s-au dovedit a fi deosebit de periculoase pentru sănătate, şi care nu se regăseau în cadrul legislativ ce reglementa regimul juridic al substanţelor stupefiante şi psihotrope, Poliţia Română a întreprins demersurile necesare în vederea reglementării situaţiei acestora. Eforturile susţinute ale Poliţiei Române s-au concretizat şi printr-o iniţiativă legislativă în vederea includerii substanţelor psihoactive conţinute în produsele comercializate prin “magazinele de vise” în tabelele anexă ale Legii 143/2000.Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 6 din februarie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi a Legii 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope au fost introduse în tabelele anexă ale legilor menţionate mai sus mai multe substanţe psihoactive, denumite generic „etnobotanice”.Poliţia Română a declanşat acţiuni de verificare a magazinelor care comercializează plante „etnobotanice” sau pun la dispoziţie spaţii în vederea comercializării acestora. La activităţile desfăşurate au participat poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, ordine publică şi investigarea fraudelor, precum şi comisari ai Gărzii Financiare şi inspectori ai Direcţiilor de Sănătate Publică, fiind identificate şi controlate 440 de magazine. După apariţia modificării legislative, aproximativ 102 kg de substanţe cu efect psihotrop, peste 1.000 de comprimate şi peste 4.500 de pliculeţe cu substanţe au fost ridicate, în luna februarie, în vederea expertizării şi distrugerii. Valoarea acestor substanţe se ridică la peste 3.100.000 de lei. Totodată, poliţiştii au constatat 17 infracţiuni, de comiterea cărora au fost suspectate 29 de persoane. Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate desfăşoară în continuare activităţi în vederea depistării eventualelor persoane care comercializează produse interzise prin ordonanţa de urgenţă, precum şi de monitorizare a „magazinelor de vise”, inclusiv a ofertelor on-line de astfel de produse.Astfel, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au desfăşurat peste 3000 de acţiuni de acest gen, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare şi reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.Totodată, oamenii legii au în atenţie şi posibilitatea apariţiei altor produse cu efecte similare drogurilor care nu sunt supuse controlului şi care prezintă pericol pentru sănătatea publică. Astfel, la data de 22.07.2010 prin Hotărârea de Guvern nr. 575 în anexele Legii 143/2000 şi ale Legii 339/2005 au fost adăugate noi substanţe, ca droguri de mare risc şi risc.În urma acţiunilor întreprinse de către structurile de poliţie, s-au ridicat aproximativ 20.000 de probe în vederea expertizării şi au fost întocmite peste 100 de dosare penale pentru încălcarea prevederilor Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. De asemenea, reprezentanţii Gărzii Financiare şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 651.625 de lei, fiind suspendată activitatea la 35 de magazine de acest gen. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.