18 societăţi comerciale din județul Dolj, cu obiect de activitate colectarea şi valorificarea deşeurilor industriale reciclabile, sunt suspectate că nu ar fi înregistrat în evidenţa financiar – contabilă venituri obţinute din vânzarea deşeurilor metalice. / Polițiștii au întocmit dosare penale.În baza datelor şi informaţiilor obținute, în perioada 11-13 decembrie a.c., Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R. a iniţiat şi coordonat pe raza judeţului Dolj, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea activităţilor economice ilegale ce se comit cu ocazia colectării, valorificării şi comercializării de deşeuri industriale reciclabile.La activități au participat ofițeri specialiști din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor și polițiști ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Dolj, precum și reprezentanți ai Administraţiei Fondului pentru Mediu şi ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Dolj.Echipele de control au verificat 31 de societăţi comerciale cu obiect de activitate colectarea şi valorificarea deşeurilor industriale reciclabile. Astfel, au fost identificate 18 societăți comerciale care nu ar fi înregistrat în evidenţa financiar – contabilă venituri obţinute din vânzarea deşeurilor metalice şi nu ar fi virat la Fondul de Mediu contribuţia de 3% din veniturile realizate din vânzarea de deşeuri feroase şi neferoase.Polițiștii au întocmit dosare penale în care sunt cercetate 20 de persoane, având calitatea de administratori ai societăților respective, suspectate de săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 6 şi art. 9 lit. b din Legea nr.241/2005. Prejudiciul estimat se ridică la peste 16.000.000 de lei, constând în valoarea impozitului pe profit nedeclarat şi contribuţia de 3% din veniturile realizate datorată Fondului pentru Mediu.Din primele verificări a rezultat faptul că, în scopul disimulării activităţilor infracţionale, administratorii a 14 societăţi comerciale ar fi cesionat părţile sociale deţinute către persoane care ulterior au părăsit teritoriul ţării, îngreunând astfel identificarea documentelor de evidenţă financiar-contabilă şi stabilirea relaţiilor comerciale desfăşurate.Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii întregii eventuale activităţi infracţionale.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice