Controale la „magazinele de vise”

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii structurilor antidrog din Capitală au efectuat mai multe verificări la magazinele care comercializează plante etnobotanice. Poliţiştii au constatat 15 infracţiuni pentru săvârşirea cărora sunt cercetate 17 persoane. În urma verificării a 12 magazine de acest tip, poliţiştii au constatat 15 infracţiuni pentru care sunt cercetate 17 persoane, fiind întocmite 15 dosare penale. La controalele efectuate poliţiştii au ridicat în vederea expertizării fizico-chimice mostre din peste 20 de pliculeţe inscripţionate cu denumiri diferite, suspectate a conţine substanţe interzise. Analizele de laborator urmează să indice dacă substanţele conţinute de aceste pliculeţele intră sub incidenţa legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. După un controlul efectuat la un astfel de magazin, poliţiştii au depistat şi ridicat 37 de pliculeţe, inscripţionate cu două denumiri, în care existau suspiciuni că se află substanţe interzise. Administratorul societăţii, N. Aurelian, de 21 de ani, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în vânzare de droguri de risc, fără drept. Informaţii de background:Reamintim faptul că, la data de 15 februarie a.c., a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 100 Ordonanţa de Urgenţă nr. 6 din 10 februarie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope. Imediat Poliţia Română a declanşat, din dispoziţia conducerii I.G.P.R., acţiuni pentru mediatizarea noilor prevederi legale, precum şi pentru verificarea magazinelor care comercializează plante etnobotanice sau pun la dispoziţie spaţii în vederea comercializării acestora.Menţionăm că, în vederea urmăririi modului în care se respectă prevederile legale în domeniu, poliţiştii vor continua acţiunile şi controalele la unităţile care comercializează astfel de produse.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut