În condițiile accentuării fenomenelor meteorologice, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea, a convocat duminică, 28 decembrie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. Ședința Comitetului s-a desfășurat în sistem de videoconferinţă cu prefecții și reprezentanții structurilor teritoriale de ordine și siguranță publică. Redăm, în continuare, declarația viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea.„Stimați colegi,De mai bine de 24 de ore în majoritatea țării a nins și a viscolit, generând unele dificultăți, în special în ceea ce privește traficul rutier. Încă de vineri, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost luate măsuri pregătitoare atât în plan organizatoric, cât și al intervenției pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo și acest lucru s-a văzut. Nu am înregistrat persoane izolate din cauza zăpezilor sau persoane dispărute și nici nu am fost în situația de a închide drumuri naționale sau drumuri județene. Am convocat această videoconferință pentru că astăzi este important să ne mobilizăm foarte bine pentru deszăpezire, în condițiile în care, de la noapte, va urma un alt val de ninsori și viscol puternic, fiind emisă de curând o avertizare de cod portocaliu pentru județele Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Prahova, Dâmbovița, Ialomița și Argeș.Așadar, prima recomandare pe care o avem de transmis populației din zona de sud a țării, respectiv, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Sudul Moldovei, este de a evita circulația în această noapte. În situațiile absolut necesare, recomandăm conducătorilor auto care pleacă la drum să aibă carburant suficient, să aibă o rezervă de apă și hrană, pentru că există riscul apariției unor blocaje în trafic cauzate de viscolul puternic.Astăzi dimineață, doamnelor și domnilor prefecți, am vorbit cu fiecare dintre dumneavoastră și m-ați informat că nu sunt probleme deosebite.Îl invit pe domnul Ion Sandu de la Administrația Națională de Meteorologie să ne prezinte situația din această noapte și din zilele următoare. […]Stimați colegi, Având în vedere aceste noi informații, vreau ca în orele următoare să facem un demers constant de informare a cetățenilor referitor la condițiile de trafic pe principalele artere rutiere. Atât prefecților, cât și polițiștilor, le cer ca, prin intermediul primăriilor, să atenționeze proprietarii pensiunilor și ai spațiilor de cazare turistică din zonele montane, asupra condițiilor meteo. Aceste informații trebuie să ajungă la turiști, astfel încât aceștia să opteze în cunoștință de cauză atunci când vor pleca la drumul de întoarcere spre casă.Domnule inspector general Tobă, vă cer ca Poliția Română să fie prezentă în trafic și să ajute la fluidizarea circulației. Aveți în vedere inclusiv drumurile adiacente care fac legătura cu stațiunile montane, pentru a nu avea oameni blocați sau rămași izolați în acele zone. Dacă din cauza condițiilor meteo va trebui să închidem anumite segmente de drumuri, vă cer să aplicați această măsură fără niciun fel de reținere, cu condiția să informați conducătorii auto. Vreau să fim foarte bine înțeleși, această măsură este una preventivă și provizorie, pe care o vom lua atunci când nu se mai poate circula în condiții de siguranță. În ceea ce privește autoritățile locale, primăriile și consiliile județene, acestea trebuie să se mobilizeze în această noapte și să intervină pentru deszăpezire cu toate utilajele pe care le au la dispoziție. Ministerul Transporturilor, cei de la CNADNR, verificați modul de acțiune a firmelor care au contracte de deszăpezire și monitorizați intervenția acestora pe autostrăzi și pe drumurile naționale.Domnilor Prefecți, țineți legătura permanent cu administratorii de drumuri. Împreună cu Poliția, vă cer sa fiți foarte fermi și să-i sancționați pe cei care nu acționează așa cum se cuvine în orele următoare. Dacă nu ne mobilizăm astăzi, când ninsorile scad în intensitate, există riscul ca valul de zăpezi de la noapte să se adauge cantităților deja depuse și să îngreuneze acțiunile de deszăpezire. Așadar, acolo unde mai există strat de zăpadă pe drumuri, interveniți în aceste ore cu toată forța și cu toate mijloacele și resursele pe care le aveți. Pentru intervențiile de la noapte și de mâine, cereți sprijin din partea ISU, Jandarmeriei și Ministerului Apărării Naționale, care vă pot ajuta cu utilaje grele. Am vorbit cu ministrul Mircea Dușa în acest sens.În ceea ce privește situațiile de urgență care pot apărea ca urmare a fenomenelor meteo, coordonarea intervențiilor punctuale este în responsabilitatea directă a șefilor inspectoratelor pentru situații de urgență. Pentru a fi foarte clar: inspectorii șefi ai ISU au atribuții de coordonare unitară a tuturor componentelor cu responsabilități în realizarea intervențiilor pentru situații de urgență.Toți comandanții inspectoratelor pentru situații de urgență, vreau să vă organizați resursele de la nivelul județelor și aveți în vedere inclusiv capabilitățile care vă stau la dispoziție, de la celelalte instituții ale statului.Așa cum ați fost informați, în urma modificărilor pe care le-am făcut în ceea ce privește cadrul normativ de gestionare a situațiilor de urgență, rolul inspectorilor șefi de la ISU în cadrul comitetelor județene pentru situații de urgență este mult mai important și, de aceea, vreau să aveți și o coordonare mai bună a intervențiilor. În această perioadă, la nivel național sunt mobilizați zilnic 4.900 de pompieri și avem și o rezervă de aproape 5.000 de forțe. Jandarmeria Română are în misiuni 6.700 de forțe zilnic, inclusiv 250 de jandarmi montani, iar Poliția Română acționează cu aproape 14.000 de polițiști.Și pentru că suntem în sistem de videoconferință, cu toată țara, vreau să le mulțumesc tuturor angajaților Ministerului Afacerilor Interne care în perioada de Crăciun au fost la muncă și și-au făcut datoria foarte bine până în acest moment.În această perioadă au fost constatate 1.076 de infracțiuni, dintre care 447 în flagrant. Pentru aceste fapte penale sunt cercetate peste 1.200 de persoane, mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, când erau cercetate 1.047 de persoane, pentru comiterea a 783 infracțiuni. În sprijinul celor aflați la munte și în zonele stațiunilor turistice, Jandarmeria Română a desfășurat 245 de misiuni de sprijin sau salvare de persoane care au avut nevoie de ajutor.La nivelul întregii țări, în perioada sărbătorilor de Crăciun, au fost înregistrate 2.528 de intervenții ale medicilor și paramedicilor SMURD și alte 160 de intervenții ale pompierilor inspectoratelor pentru situații de urgență la incendii și descarcerări. De la reluarea activității aero-medicale cu elicopterele SMURD au fost desfășurate 6 misiuni prin punctele de operare din București, Târgu-Mureș, Craiova și Galați.Domnilor inspectori șefi, vreau să rămânem în continuare mobilizați și să avem o reacție rapidă în situațiile de urgență. Pentru aceasta, în toate județele aflate sub atenționare meteorologică rămân în continuare activate grupele operative ale inspectoratelor pentru situații de urgență.Începând de mâine, pentru că se anunță temperaturi foarte scăzute, vă cer să aveți grijă față de persoanele fără adăpost. Primarii trebuie să aibă în vedere asigurarea unor spații de cazare temporară pentru aceste persoane. Solicit polițiștilor și jandarmilor care se află în misiuni de patrulare, dar și serviciilor de ambulanță, să ia aceste persoane de pe străzi, astfel încât să evităm situațiile regretabile care pot surveni din cauza gerului. Atrag atenția asupra importanței menținerii în stare de funcționare a utilităților – apă, gaze, electricitate. Pentru orice întrerupere sau afectare a acestor utilități, solicitați rapid intervenția echipelor specializate. La nivel central, va exista o monitorizare permanentă a situației din teritoriu prin intermediul Centrului Național de Coordonare a Intervențiilor, care funcționează în regim permanent, 24 de ore din 24.Stimați colegi,Urmează o perioadă în care trebuie să fim pregătiți și bine organizați. Începând de astăzi, veți raporta periodic situația din fiecare județ în parte și modul cum decurg acțiunile de deszăpezire. Situațiile de urgență care apar vor fi raportate de îndată Centrului de coordonare de la Ministerul Afacerilor Interne.Am dispus deja șefului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să pregătească mijloace suplimentare de intervenție din județele unde nu sunt probleme, pentru a avea constituită o rezervă de intervenție în caz de nevoie.Tuturor vă urez succes la treabă!”