Cooperare între poliţiştii români şi partenerii din Statele Schengen

Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, peste 718 persoane, 88 de autovehicule și 50 de documente, care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen. În urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, în perioada 5 – 12 ianuarie a.c., au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 408 persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen). Poliţiştii români au pus în aplicare 24 de mandate europene de arestare, au depistat 163 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 6 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 15 documente, 3 certificate de înamtriculare și au fost găsite 60 de autovehicule ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.Totodată, 310 persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.Dintre acestea, 26 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 21 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar alte 5 persoane erau semnalate dispărute de autorităţile române. Partenerii din statele membre au identificat 28 de autovehicule, 26 de documente și 6 certificate de înmatriculare căutate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale. * * * Informaţii de background: România, din punct de vedere al cooperării poliţieneşti, este membru de facto al Spaţiului Schengen din 5 noiembrie 2010.Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Inspectoratul General al Poliţiei Române a fost inaugurat în 16 septembrie 2010.Pentru a asigura un flux continuu de date şi informaţii, Biroul Sirene funcţionează 24/7, având acces permanent la datele operative ale Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Oficiului Român de Imigrări etc..Sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră, respectiv S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), un element determinant pentru procesul de aderare a României la spaţiul Schengen.S.I.S. conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în cadrul unei proceduri judiciare, iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecărui stat membru Schengen.România s-a conectat la SIS în octombrie 2010, prin intermediul SISone4ALL, o soluţie tehnică intermediară dezvoltată de Portugalia. Cu ocazia vizitei de evaluare Schengen în domeniul SIS/SIRENE din decembrie 2010, experţii europeni au concluzionat că România respectă standardele Schengen pentru utilizarea SIS.De la data de 9 aprilie 2013, autorităţile române sunt conectate la Sistemul de Informaţii Schengen de a doua generaţie (SIS II). Astfel, acest sistem a devenit funcţional şi în România la fel ca şi în cele 26 de state membre Schengen, fiind utilizat în activitatea zilnică a autorităţilor de aplicare a legii. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut