Cooperare pentru depistarea bunurilor şi persoanelor semnalate în Sistemul Informatic Schengen

În ultima săptămână, în urma schimbului de date şi informaţii suplimentare prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R., poliţiştii români împreună cu partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen au depistat 109 persoane şi 22 de autovehicule ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen. În perioada 9 – 15 februarie a.c., în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R., autorităţile de aplicare a legii din România au localizat, pe teritoriul ţării noastre, 61 de persoane ce fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen). Poliţiştii români au pus în aplicare 6 mandate europene de arestare, au identificat 3 persoane ce au fost semnalate ca fiind dispărute şi au depistat 33 de persoane ce erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară.De asemenea, pe teritoriul României, au fost identificate 20 autoturisme ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale.Totodată, 48 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R. Dintre acestea, 24 de persoane erau urmărite de Poliţia Română în baza unui mandat european de arestare, 2 persoane erau semnalate ca fiind dispărute, iar 11 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară. 2 autovehicule semnalate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cursul procedurilor penale, au fost identificate în statele membre. * * * Structurile specializate din cadrul Poliţiei Române (în special structurile de investigaţii criminale şi cele de combatere a criminalităţii organizate) cooperează, prin Biroul SIRENE, cu partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen, în vederea schimbul de date şi informaţii suplimentare.Biroul SIRENE, din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al I.G.P.R., a fost inaugurat în 16 septembrie 2010.Sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră, respectiv S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), un element determinant pentru procesul de aderare a României la spaţiul Schengen.S.I.S. conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în cadrul unei proceduri judiciare, iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecărui stat membru Schengen.Pentru a asigura un flux continuu de date şi informaţii Biroul SIRENE funcţionează 24/7, având acces permanent la datele operative ale Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Oficiului Român de Imigrări etc..I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut