În perioada 10 – 16 mai 2024, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 679 de persoane, 47 de autovehicule și 33 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
Astfel, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 519 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Poliţiştii români au pus în aplicare 21 de mandate europene de arestare, au depistat 46 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 255 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 10 persoane care erau semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 19 documente, fiind găsite și 42 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, 160 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Dintre acestea, 23 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 28 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 15 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 7 erau semnalate dispărute de către autorităţile române.
Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 14 documente și 5 autovehicule căutate de autoritățile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
Reamintim că, începând cu data de 31.03.2024, momentul aderării României la Spațiul Schengen, cu frontierele aeriene și maritime, pasagerii care au intrat în țară venind din state Schengen sau au plecat către țări Schengen nu au mai fost supuși controlului documentelor de călătorie, în mod sistematic, însă prin intermediul aplicației eDAC, polițiștii pot efectua verificări, atunci când situația o impune.