Poliţiştii români, împreună cu partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen, au depistat, în ultima săptămână, 187 de persoane și 30 de autoturisme ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.Autorităţile române sunt conectate la Sistemul de Informaţii Schengen din octombrie 2010, iar din aprilie 2013 la cel de a doua generaţie (SIS II), sistem ce a devenit funcţional şi în România la fel ca şi în cele 26 de state membre Schengen.În perioada 11 – 17 octombrie a.c., pe teritoriul ţării noastre, au fost localizate, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R., 117 persoane ce fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen). Poliţiştii români au pus în aplicare 15 mandate europene de arestare, au depistat 2 persoane semnalate ca fiind dispărute şi 58 de persoane ce erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară. Totodată, pe teritoriul României, au fost identificate 27 de autoturisme căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale, precum şi un document pierdut.Partenerii străini au identificat, pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R., 70 de persoane căutate de autorităţile române. Dintre acestea, 25 de persoane erau urmărite de Poliţia Română în baza unui mandat european de arestare, 2 erau semnalate ca fiind dispărute, iar 10 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară. De asemenea, 3 autovehicule, semnalate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cursul procedurilor penale, au fost identificate în statele membre.~ * * * ~Informaţii de background: România, din punct de vedere al cooperării poliţieneşti, este membru de facto al Spaţiului Schengen din 5 noiembrie 2010.Biroul SIRENE, din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al I.G.P.R., a fost inaugurat în 16 septembrie 2010.Pentru a asigura un flux continuu de date şi informaţii, Biroul Sirene funcţionează 24/7, având acces permanent la datele operative ale Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Oficiului Român de Imigrări etc.. Sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră, respectiv S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), un element determinant pentru procesul de aderare a României la spaţiul Schengen.S.I.S. conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în cadrul unei proceduri judiciare, iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecărui stat membru Schengen.România s-a conectat la SIS în octombrie 2010, prin intermediul SISone4ALL, o soluţie tehnică intermediară dezvoltată de Portugalia. Cu ocazia vizitei de evaluare Schengen în domeniul SIS/SIRENE din decembrie 2010, experţii europeni au concluzionat că România respectă standardele Schengen pentru utilizarea SIS.În ultimul an, ţara noastră a efectuat cu succes toate testele preliminare pentru operaţionalizarea SIS II, alături de celelalte state membre.De la data de 9 aprilie 2013, autorităţile române sunt conectate la Sistemul de Informaţii Schengen de a doua generaţie (SIS II). Astfel, acest sistem a devenit funcţional şi în România la fel ca şi în cele 26 de state membre Schengen, fiind utilizat în activitatea zilnică a autorităţilor de aplicare a legii. ***SIS II a început să fie dezvoltat în anul 2005, ca o variantă îmbunătăţită a SIS I, lansat în 1995 cu primele state semnatare Schengen.Noile inovaţii în tehnologia informaţiei şi necesitatea identificării unor modalităţi mai eficiente în combaterea criminalităţii organizate şi gestionarea adecvată a migraţiei în Europa au determinat autorităţile de aplicare a legii să realizeze o variantă avansată a acestui sistem informatic poliţienesc.SIS II include noi funcţionalităţi care vor ajuta autorităţile de aplicare a legii să realizeze un schimb de informaţii mai eficient în vederea asigurării securităţii spaţiului de justiţie, securitate şi libertate.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice