De Ziua Națională a României, angajații Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie

Aproape 24.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor acționa, zilnic, în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie a.c. pentru ca toți românii să se bucure de zilele libere ocazionate de sărbătorirea Zilei Naționale a României. Pe 1 decembrie a.c., în întreaga țară, se vor organiza peste 270 de ceremonii militare, precum şi spectacole cultural-artistice, la care se preconizează participarea a aproximativ 250.000 persoane.Pentru prevenirea faptelor antisociale, dar și pentru devierea și fluența circulației pe principalele artere vor acționa, în medie zilnic, la nivel național, aproape 9.000 de poliţişti cu peste 3.400 de autospeciale. Pe cele mai importante drumuri care converg către stațiunile montane sau alte zone, vor fi amplasate 335 radare pentru prevenirea conducerii autovehiculelor peste limita de viteză admisă.De asemenea, peste 4.400 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările ocazionate de sărbătorirea Zilei de 1 Decembrie, precum și în alte zone cu aglomerări mari de persoane. Totodată, peste 300 de jandarmi montani vor fi la datorie pentru a veni în sprijinul turiștilor care ar putea fi surprinși în situații de risc. Zilnic, intervențiile în situații de urgență vor fi asigurate de peste 5.000 de pompieri, cu 2.900 de autospeciale. De asemenea pentru situațiile medicale de urgență sunt disponibile peste 300 de autospeciale SMURD.Piloții Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătiți să desfășoare, în cooperare cu S.M.U.R.D., misiuni medicale de urgență și să acorde sprijin aerian structurilor operative. Pentru aceste misiuni sunt disponibile 8 elicoptere SMURD. Aproximativ 4.100 de polițiști de frontieră vor veghea zilnic la frontiera de stat a României, iar în funcție de situațiile înregistrate efectivele pot fi suplimentate.Totodată, cu ocazia Zilei Naționale a României, peste 300 de angajați ai Ministerului Afacerilor de Interne, inclusiv studenți ai Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” și ai Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina vor participa, cu 60 de mijloace tehnice, la parada militară organizată în municipiul Bucureşti.Tuturor vă dorim o minivacanță liniștită!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut