Declarație de presă privind desfășurarea celui de-al doilea tur al Alegerilor Prezidențiale – ora 15.00

Astăzi, 24 noiembrie, la sediul MAI, a avut loc o declarație de presă susținută de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, având ca temă misiunile structurilor ministerului pentru buna desfășurare a alegerilor pentru Președintele României din 24 noiembrie 2019 – Tur 2.

Redăm, în continuare, declarația purtătorului de cuvânt al MAI:

“Potrivit celei mai recente raportări de la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată al MAI, de la începerea procesului de vot și până la această oră au fost înregistrate 96 de sesizări de posibile contravenții și infracțiuni electorale.

Toate sesizările sunt verificate cu operativitate de specialiștii MAI. Până acum, în urma cercetărilor s-a stabilit că 32 sesizări nu se confirmă.

În general, sesizările fac referire la continuarea propagandei electorale, violarea confidențialității votului, lipsă buletine de vot, așa-zis turism electoral, sfătuirea alegătorilor cum să voteze, comercializarea și consumul de băuturi alcoolice în spațiul de protecție al secției de votare.

Au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, dintre care 11 avertismente scrise și patru amenzi în valoare de 4.500 de lei

În județul Olt, s-a primit un apel la 112 prin care se reclama faptul ca anumite persoane au primit bani pentru a merge la vot. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor.

Tot în Olt, se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare a confidențialității votului după ce o persoană, la ieșirea din cabină, a arătat buletinul de vot membrilor biroului electoral.

Polițiștii din Hârșova au fost sesizați de către un membru al secției de votare de la un liceu cu privire la faptul că un cetățean ar fi însoțit la secția de votare un bărbat de 73 de ani, imobilizat în scaun cu rotile, și ar fi intrat cu acesta până la cabina de votare unde, profitând de faptul că perdeaua nu era trasă bine, ar fi observat procesul de votare și l-ar fi îndrumat cum să voteze.

În județul Tulcea se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic după ce un  specimen de buletin de vot prin care cetățenii erau îndemnați să voteze un anumit candidat a fost postat pe contul de pe o rețea de socializare al unui bărbat, care susține însă că nu el ar fi publicat buletinul respectiv.

În județul Teleorman, polițiștii Secției Rurale Gălățeni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat s-a prezentat la secția de votare și și-a exercitat dreptul de vot, deși pe numele său exista o solicitare pentru deplasarea urnei mobile.

Bărbatul susține însă că nu a depus nicio cerere. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cercetările continuă în vederea identificării persoanei care a întocmit și depus înscrisul.

În Bistrița-Năsăud, o persoană a fost sancționată cu 2.000 de lei pentru continuarea propagandei electorale printr-o postare în mediul online.

În contextul desfășurării procesului electoral, până la acest moment au fost raportate peste 20 de cazuri medicale la nivelul a 12 județe și în municipiul București.

În cursul acestei zile, serviciile județene de evidență a persoanelor și Direcția din București au eliberat peste 5.000 de acte de identitate pentru cetățenii care doreau să voteze dar nu dețineau carte de identitate valabilă.

Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 19.00!”


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut