Declarația domnului Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne, la evenimentul prilejuit de prezentarea unor posturi medicale avansate şi autospeciale suport radio, intrate în dotarea IGSU

Bună dimineaţa tuturor!

Dragi colegi din IGSU, din Guvern, din Ministerul Afacerilor Interne, dragi invitați, sunt foarte onorat și bucuros să mă aflu astăzi aici, cu ocazia recepționării unor unități de logistică foarte importante pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

După cum putem constata, în ultima perioadă, dar și în anii precedenți, asistăm frecvent, uneori zilnic, în anumite perioade de climă dificilă, la intervenții curajoase, la intervenții generoase, dar și în același timp, riscante și dificile ale membrilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în general, intervenții coordonate de Departamentul Situațiilor de Urgență. În aceste intervenții, foarte simplu spus, se salvează vieți, se protejează vieți, se vine în ajutorul unor cetățeni aflați în situații limită, se protejează proprietăți, bunuri ale statului sau ale cetățenilor. Toate acestea sunt posibile prin profesionalismul şi dedicația, uneori sacrificiul, angajaților Ministerului Afacerilor Interne, DSU, IGSU. Această dedicație și această dăruire, profesionalism, nu sunt însă suficiente pentru a garanta succesul acțiunilor. Este nevoie și de dotări logistice şi această sarcină este pe umerii Ministerului Afacerilor Interne, ale altor ministere, cum a menționat și domnul secretar de stat, respectiv MIPE, Ministerul Finanțelor, a Guvernului în general. Guvernul trebuie să asigure acestor profesioniști, dotările de care au nevoie. Și iată astăzi este încă un pas înainte pe această direcție, a asigurării bazei logistice.

Înainte, însă, de a vorbi de aceste dotări, permiteți-mi să mai zăbovesc o clipă asupra expertizei colegilor noștri din IGSU și din DSU, din Ministerul Afacerilor Interne. Această expertiză a fost și este demonstrată, cum spuneam, uneori zilnic, mai ales recent în condiții de climă ostilă. Inclusiv ieri am petrecut cu domnul secretar de stat Arafat, timp important in coordonarea unor intervenții de ultim moment și salvarea din pericol a unor cetățeni dintr-un convoi de nu mai puțin de 50 de mașini izolate în vârful unui munte, pe un drum devenit impracticabil, inaccesibil din cauza unui torent care s-a format spontan. Zilnic primim astfel de rapoarte, probă a expertizei colegilor noștri.

Această expertiză nu este cunoscută și recunoscută doar la nivel național. Deja, exportăm expertiza românească în materie de protecție civilă și intervenții în situații de urgență.

Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne coordonează un număr de proiecte europene, de programe europene pentru evaluarea și pregătirea ori stabilirea unor ghiduri și criterii și proceduri în materie de intervenție în situații de urgență.

Sunt state membre ale Uniunii Europene care solicită ajutorul colegilor noștri pentru intervenție în protecția civilă. Mai mult decât atât, chiar recent la nivel european, la nivelul cel mai înalt posibil european s-a discutat o scrisoare inițiată de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, pe baza expertizei și efortului colegilor noștri în colaborare cu aceasta experiență, acumulată în timp, o scrisoare semnată de mai mulți lideri europeni, menită să ridice subiectul protecției civile și a intervențiilor în situații de urgență la un nivel de interes european.

Nivel de la care să înceapă o ridicare a nivelului de expertiză în toate statele membre ale Uniunii Europene pentru protecția cetățenilor în situații de urgență. Deci iată, asistăm la un succes probat, românesc, un succes instituțional, un succes bazat pe profesionalismul colegilor pe care îi aveți în față și al altora care nu sunt aici de față, dar care nu știu, poate chiar în acest moment la care discutăm, își desfășoară activitatea în teritoriu, protejând cetățenii.

În ceea ce privește dotările de față, după cum vi s-a spus, avem de a face cu o autospecială pentru asigurarea comunicațiilor în situații care în teren, aceste comunicații radio au fost întrerupte. E vorba de un sistem compus dintr-o platformă de suport de transport și mai multe subsisteme de comunicații performante, un subsistem de comunicații DMR, un subsistem de comunicații de date, subsistem de rutare și securizare, electroalimentare, iluminare și încălzire, care împreună facilitează comunicațiile radio între cei care intervin în apărarea cetățenilor, și între aceștia și punctele de comandă, astfel încât intervenția să fie coordonată.

Costul unui astfel de sistem este de 1.285.363,68 lei cu TVA inclus, dacă am reținut bine, valoarea totală a contractului, aproximativ 5 milioane de lei. Sunt bani europeni, asigurați din cadrul Programului Operativ Infrastructură Mare, Proiect VIZIUNE 2020.

Cel de al doilea sistem este unul dedicat asistenței medicale avansate, un post medical avansat compus, de asemenea, dintr-o platformă de transport și corturi de triaj, corturi de asistență medicală, dotate la rândul lor cu sisteme de încălzire-răcire, sisteme de iluminat, dar și cu echipamente medicale necesare unei intervenții rapide pentru a salva vieți, ventilatoare sisteme de monitorizare, de oxigenare, de reglare a presiunii, aspiratoare de secreții. Precum și toate celelalte instrumente de care un medic și un paramedic au nevoie pentru a interveni rapid, pe teren, în primele minute după salvare pentru a asigura asistența medicală până la transportul pacientului, în siguranță, într-o unitate medicală de sine stătătoare.

Capacitatea este, de asemenea, semnificativă. În caz de intervenție rapidă, în cazuri grave poate primi până la 10 pacienți, dar în ceea ce privește asistența medicală, în general, se poate vorbi de tratarea a nu mai puțin de 25-30 de persoane simultan în corturile de triaj și corturile de intervenție medicală.

Costul unei astfel de unități este în jur de 377.000 de lei, valoarea contractului, total, în jur de 15 milioane de lei – de asemenea, bani europeni din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, proiectul VIZIUNE 2020.

Deci, în concluzie, marcăm din nou un obiectiv în programul de echipare a Inspectoratului General de Situații de Urgență. Marcăm, din nou, un succes de etapă, rezultatul unor eforturi integrate ale Ministerului Afacerilor Interne, dar și al altor ministere – Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul de Finanțe. Un succes de echipă și un exemplu de bune practici în administrația românească în folosul cetățeanului.

Încă o dată, sunt onorat să iau parte la acest eveniment. Este, în primul rând, meritul colegilor pe care îi aveți în fața dumneavoastră. Îi felicit, le mulțumesc pentru tot ce fac în fiecare zi în sprijinul cetățenilor.

Vă mulțumesc!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut