Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela DAN, a susținut, astăzi, 26 mai a.c, o declarație de presă pe tema situației stadionului DINAMO. Redăm în continuare declarația susținută la sediul M.A.I.:“Suntem la momentul adevărului, un moment care ne arată că minciuna și dezinformarea nu pot să învingă realitatea. De câteva luni de zile MAI, prin CS Dinamo a încercat în mod repetat să identifice soluția prin care stadionul Dinamo să poată fi modernizat, pentru acest lucru fiind nevoie însă și de acordul FC Dinamo.Concluzia tristă la care am ajuns astăzi este că interesul privat al FC Dinamo împiedică realizarea noului stadion. Iar această concluzie ne arată de fapt un adevăr al ultimilor 15 ani: reprezentanții unei asociații au profitat din plin de un patrimoniu al statului și nu vor să renunțe la asta nici acum, când există o oportunitate reală de investiții și dezvoltare.Așa cum cunoașteți, marți i-am invitat public pe reprezentanții legali ai Asociației FC Dinamo să-și reconsidere poziția și să ne transmită un răspuns până azi. Până acum, nu am primit nimic nou de la respectiva Asociație. Am văzut însă poziția publică pe care dânșii au avut-o ieri printr-un comunicat de presă și din această poziție am înțeles că vor rămâne la varianta inițială, conform căreia statul ar trebui să construiască un stadion nou pentru folosința dânșilor. Iar acest cadou din partea cetățenilor – pentru că ne referim la bani publici – este de câteva zeci de milioane de euro!Înțeleg, totodată, din comunicatul public că reprezentanții Asocierii ar fi așteptat o invitație clară la discuții. Eu sunt convinsă că dacă doreau acest lucru, știau unde ne găsesc. În alți ani au știut foarte bine unde este biroul ministrului de interne!Nu comentez mai mult relația dintre FC Dinamo cu reprezentanții MAI din acești ultimi 15 ani, dar vă anunț public că eu nu sunt dispusă să accept ca nimeni din MAI să încalce legea pentru ca niște băieți deștepți să-și rezolve problemele financiare.Cu toții ne dorim un stadion nou, dar dacă îl facem nu îl putem face decât cu respectarea legii. Eu cel puțin, așa înțeleg lucrurile! REFERITOR LA ASOCIEREPentru CS Dinamo această asociere nu a produs decât pagube, estimate de către noi la peste 4 milioane de lei.Condițiile în care s-a încheiat asocierea dintre CS Dinamo și FC Dinamo arată în mod evident că scopul a fost unul exclusiv financiar, de interes privat.Faptul că inclusiv oameni din MAI au fost de acord cu acele condiții inacceptabile ale asocierii, ne face să ne întrebăm dacă acest interes privat nu a fost și în beneficiul unora dintre cei care au gestionat patrimoniul CS Dinamo în acele vremuri. De aceea, vă asigur încă de acum, că după ce vom finaliza verificările corpului de control vom sesiza instituțiile abilitate ale statului.În toată această perioadă în care am încercat să finalizăm documentația necesară construirii noului stadion am crezut că această asociere își poate dovedi și interesul pentru sport, pentru public și pentru fotbal. Nu a fost așa!În aceste condiții, MAI va începe demersurile de desființare a acestei asocieri dintre CS Dinamo București și FC Dinamo București, cu toate implicațiile pe care le presupune această decizie. REFERITOR LA INSOLVENȚĂÎmi doresc ca această atitudine de tergiversare repetată din partea FC Dinamo să fie cunoscută de către toți cei care mai cred că FC Dinamo București este interesată de sport, suporteri sau de echipa de fotbal. Vremea vorbelor frumoase a trecut, iar acum se văd faptele.Și pentru că înțeleg că partea financiară este mai presus de orice demers de dezvoltare și modernizare a stadionului, atunci vă anunț că vom demara demersuri inclusiv către ANAF, care, alături de CS Dinamo, reprezintă principalii creditori de la masa credală a FC Dinamo și vom cere accelerarea procesului de insolvență pentru că din anul 2010 nu se mai întâmplă nimic, nici măcar o expertiză care să clarifice datoriile pe care FC Dinamo le are.Așa cum vă spuneam și luna trecută, MAI își dorește un nou stadion în Ștefan cel Mare. Și pentru aceasta vom face toate demersurile necesare, pentru că noi credem în continuare în acest proiect.În încheiere aș vrea să fac o precizare pentru a evita orice fel de speculații: nu voi ceda niciunei presiuni și niciunei încercări de “cosmetizare” a situației!Și pentru că spuneam că este momentul adevărului aș mai vrea să clarific ceva – obiectivul care ar urma să se construiască în Ștefan cel Mare nu este numai un stadion cu gazon, tribune, vestiare și tabele de marcaj, ci vorbim de o întreagă infrastructură comercială care este situată sub tribune – cafenele, spații de cazare, fast-food-uri. Ori impresia mea, după toată această perioadă este că ADEVĂRUL NU ESTE PE TEREN CI SUB TRIBUNE!”