Declarație de presă având ca temă situația intervențiilor efectivelor MAI

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea, a susținut, astăzi, 30 iulie, o declarație de presă având ca temă situația intervențiilor efectivelor M.A.I. pentru înlăturarea și combaterea efectelor inundațiilor.Redăm declarația viceprim-ministrului Gabriel Oprea:“Potrivit sarcinilor primite de la premierul Victor Ponta, în ultimele 24 de ore efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit cu forțe suplimentare, dar și cu elicoptere și mijloace tehnice pentru salvarea persoanelor aflate în pericol și pentru diminuarea efectelor inundațiilor. Am dispus, în acest sens, mobilizarea a peste 2.200 de pompieri, jandarmi și polițiști, care au intervenit în cursul zilei de ieri și azi-noapte, având ca prioritate salvarea și evacuarea persoanelor aflate în situații de risc cauzate de inundații. De asemenea, am dispus să fie pregătite forțe suplimentare din județele limitrofe celor aflate sub avertizările meteo-hidrologice.În cursul zilei de marți, 29 iulie, forțele MAI au acționat în 63 de localități din cele 10 județe afectate de inundații: Alba, Argeș, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Olt, Prahova, Teleorman Vâlcea și Sibiu. Peste 1.100 de locuințe din aceste localități au fost inundate.În urma intervențiilor M.A.I., în acest interval de timp, au fost salvate 400 de persoane, care fie rămăseseră izolate, fie s-au aflat în alte situații critice. Dintre aceste persoane salvate, numai în localitatea Vaideeni din județul Vâlcea 210 oameni au fost evacuați preventiv și scoși din zonele de risc.Pe lângă persoanele evacuate de către structurile pentru situații de urgență, în mai multe localități oameni aflați în zone de risc și-au părăsit casele și au fost cazați temporar în spațiile sigure puse la dispoziție de către autoritățile locale sau la rude.Am dispus scoaterea de la Rezervele de Stat a unei cantități importante de alimente și apă potabilă (peste 8.000 kg conserve și peste 24.000 litri de apă), dar și 200 de seturi de pături și saltele. Peste 2 tone de ajutoare au fost transportate cu un elicopter în după-amiaza zilei de marți pentru familiile din localitatea Vaideeni, jud. Vâlcea. În cursul zilei de ieri, acolo unde condițiile meteorologice au permis, au fost desfășurate misiuni aeriene cu elicopterele Inspectoratului General de Aviație, care au decolat din București și din Cluj pentru a interveni în cele mai afectate județe: Gorj și Vâlcea. Trei elicoptere ale Ministerului Afacerilor Interne au operat ieri în zonele cele mai grav afectate reușind să salveze peste 60 de persoane.Și la acest moment, forțele MAI desfășoară operațiuni de căutare a persoanelor dispărute.Avem în intervenție aproape 2000 de pompieri, jandarmi și polițiști, la care se pot adăuga, în funcție de dinamica situației, alte 2.500 de forțe.Acțiunile de intervenție sunt concentrate în județele Gorj, Dolj, Dâmbovița, Vâlcea, Argeș și Teleorman. Pentru intervenție, în caz de nevoie, avem la dispoziție și 10 elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație al MAI, dintre care 6 de tip SMURD. Deja un elicopter operează în aceste momente în zona Rânca, într-o operațiune de căutare și salvare a 10 persoane.Am discutat și cu domnul ministru Mircea Dușa și MApN ne poate sprijini cu forțe și elicoptere, la nevoie.În urmă cu puțin timp, am primit de la Administrația Națională de Meteorologie o avertizare de Cod Portocaliu pentru județele Caraș Severin, Mehedinți și Dolj și de Cod Galben pentru județele Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara și Timiș – avertizări care vor fi menținute cel mai probabil până vineri dimineață.În aceste condiții, conform dispozițiilor premierului Victor Ponta și competențelor Ministerului Afacerilor Interne, în următoarele zile acțiunile noastre vor fi menținute cu aceeași intensitate, principalul obiectiv fiind acela de salvare de vieți omenești”.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut