În contextul minivacanței prilejuite de Sărbătorile de iarnă, principala misiune a Ministerului Afacerilor Interne este asigurarea climatului de ordine publică pentru ca toți cetățenii să poată petrece aceste zile în siguranță.În perioada 23-26 decembrie, vor lucra zilnic aproximativ 8.200 de polițiști, 5.500 de jandarmi, 4.100 de polițiști de frontieră și 5.100 de pompieri.O atenție deosebită va fi acordată prevenirii incidentelor grave de ordine publică, combaterii faptelor antisociale, fluidizării traficului rutier și a tranzitului prin punctele de trecere a frontierei, precum și gestionării situațiilor de urgență.Polițiștii și jandarmii vor fi prezenți mai ales în locurile aglomerate, în târguri, gări, stațiuni turistice, dar și în zona celor 16.400 de lăcașe de cult unde vor fi organizate ceremonii religioase specifice perioadei.În stațiunile de la munte, aproximativ 300 de jandarmi montani vor fi mobilizați zilnic pentru a putea interveni în ajutorul turiștilor.Peste 1.400 de polițiști rutieri vor acționa zilnic pentru a-i depista pe șoferii care conduc sub influența băuturilor alcoolice, dar și pe cei care circulă cu viteză peste limita legală.În toată țara, pentru prevenirea accidentelor grave de circulație, se va acționa cu 335 de autospeciale dotate cu aparate radar.Tot în scop preventiv, în ultima perioadă, polițiștii au intensificat acțiunile pentru depistarea persoanelor care desfășoară activități comerciale ilegale și pot pune în pericol cetățenii.În urma acțiunilor pentru prevenirea comercializării ilegale de articole pirotehnice, polițiștii au confiscat produse pirotehnice în valoare de peste 200.000 de lei și au constatat 130 de infracțiuni de încălcare a regimului materiilor explozive.De asemenea, au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 60.000 de lei.Vă reamintesc că articolele pirotehnice trebuie utilizate cu grijă și doar de persoane cu vârsta de minim 16 ani, cu luarea tuturor măsurilor de precauție pentru a nu îi pune în pericol pe cei din jur, mai ales pe copii. Potrivit legii, către publicul larg pot fi comercializate doar obiecte pirotehnice de distracție din clasa F1.Pentru prevenirea comerțului ilegal cu brazi și pomi de crăciun, la nivel național au fost desfășurate 573 de controale, fiind aplicate 2.834 de amenzi, în valoare totală de peste cinci milioane de lei.În urma controalelor efectuate au fost confiscați pomi de crăciun în valoare de aproximativ 156 de mii de lei.În ceea ce privește gestionarea situațiilor de urgență în zilele de minivacanță vor fi la datorie zilnic 5.100 de pompieri cu peste 2.900 de autospeciale de intervenție.280 de echipaje SMURD și 750 de ambulanțe sunt pregătite să acorde asistență medicală de urgență, zilnic la nivel național.De la începutul acestei luni, reprezentanții inspectoratului pentru situații de urgență au efectuat peste 650 de controale inopinate la localuri publice, centre comerciale sau alte obiective cu aflux mare de persoane, pe parcursul cărora au fost constatate și remediate peste 530 de deficiențe care ar fi putut conduce la producerea unor incendii.Au fost identificate 131 de obiective economice care nu dețineau autorizație de securitate la incendiu, iar în cazul unui obiectiv economic s-a luat decizia opririi funcționării.În aceste zile, piloții Inspectoratului General de Aviație vor executa misiuni de interes operativ în sprijinul structurilor MAI și misiuni aero-medicale. În acest sens, au la dispoziție 8 elicoptere SMURD în cele 7 puncte de operare aero-medicală din țară.Pentru fluidizarea tranzitului prin punctele de trecere a frontierei, încă de la începutul lunii decembrie, personalul planificat la controlul documentelor a fost suplimentat până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct. Menţionăm că, în proximitatea punctelor de trecere a graniței, polițiștii de frontieră împreună cu poliţia rutieră informează conducătorii auto despre posibilităţile de utilizare a punctelor alternative de trecere. Pentru a putea alege din timp cel mai bun traseu de deplasare, recomandăm cetățenilor să folosească aplicația on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei Nivelul traficului in punctele de trecere a graniței este în creștere: în ultimele șapte zile, peste 1.154.000 de persoane au intrat sau au ieșit din țară, cu aproape 234.000 mai multe față de săptămâna precedentă. Reamintim că la granița cu Ungaria, cea mai solicitată în acest sezon, sunt deschise 11 puncte de trecere, în total fiind disponibile 52 de fluxuri pe sensul de intrare în România și 54 pe sensul de ieșire. Având în vedere că cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, recomandăm să fie utilizate și celelalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitării unora dintre puncte.Pentru prevenirea infracționalității transfrontaliere, Poliția de Frontieră a întărit dispozitivul de supraveghere a frontierei de stat și desfășoară misiuni de patrulare în comun cu echipaje de la Jandarmerie și Politia Română. Ținând cont de faptul că majoritatea românilor vor avea câteva zile libere, ne așteptăm ca începând din această după-amiază, traficul rutier, mai ales pe drumurile care converg către stațiunile turistice, să se intensifice.Recomandăm cetățenilor să se informeze din timp asupra condițiilor de trafic și să-și echipeze corespunzător autovehiculele pentru sezonul rece. Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie să fie echipate și cu dispozitive antiderapante. În caz de ninsoare puternică și viscol, atunci când siguranța participanților la trafic este în pericol, se va lua măsura preventivă a închiderii temporare a unor sectoare de drum. Alte recomandări vin de la pompieri care ne sfătuiesc să verificăm cu atenție mijloacele de încălzire, să nu utilizăm instalațiile electrice improvizate și să nu folosim niciodată lumânări aprinse în bradul de Crăciun. De asemenea, evitați expunerea îndelungată la temperaturi scăzute, iar dacă vă aflați într-o situație de pericol, apelați numărul unic de urgență 112.Începând de astăzi, în colaborare cu STS și operatorii de telefonie mobilă, vom începe primele testări ale sistemului de avertizare a populației în situații de urgență “RO-ALERT”. Practic, în zonele unde se vor realiza aceste verificări, pe terminalele conectate la rețelele operatorilor de telefonie mobilă din România vor apărea notificări cu mesajul „Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT”.Aceste testări sunt absolut necesare și apelăm la înțelegerea cetățenilor pentru eventualul disconfort creat.În caz de urgenţă majoră, sistemul de avertizare a populației „RO-ALERT” va permite informarea rapidă a cetăţenilor din zonele de risc, pentru adoptarea unui comportament adecvat pentru asigurarea autoprotecţiei.În final, permiteți-mi, ca în numele doamnei ministru Carmen DAN și al colegilor mei, să vă urez Vacanță plăcută și Crăciun fericit!