Declaraţie de presă susţinută de ministrul Gabriel Berca

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a susţinut astăzi, 14 februarie a.c., ora 18.30, o declaraţie de presă în cadrul căreia a prezentat situaţia evenimentelor produse în urma fenomenelor meteorologice din unele zone ale ţării.În acest context, ministrul Gabriel Berca a precizat că, la nivel naţional, în acest moment, sunt blocate 200 de drumuri judeţene, iar 408 localităţi sunt izolate. Pentru remedierea acestei situaţii, acţionează circa 4.800 de lucrători ai Ministerului Administraţiei şi Internelor cu 2.000 de autospeciale. „Avem ca priorităţi degajarea şi deblocarea circulaţiei rutiere şi feroviare, transportul de alimente şi apă pentru persoanele izolate, acordarea de ajutor medical de urgenţă şi transportul persoanelor din localităţile izolate”, a declarat ministrul Gabriel Berca. De asemenea, oficialul M.A.I. a menţionat că 7 elicoptere şi 18 piloţi din cadrul Inspectoratului General pentru Aviaţie au fost astăzi în teren, iar misiunile executate s-au concretizat în salvarea a numeroase vieţi omeneşti. Ministrul Administraţiei şi Internelor a declarat că a solicitat prefecţilor să colaboreze cu autorităţile locale, indiferent de apartenenţa politică şi să intervină, în continuare, pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice negative. Totodată, domnia sa a cerut prefecţilor să monitorizeze modul in care sunt distribuite ajutoarele, astfel încât acestea să ajungă, în timp cât mai scurt, la cetăţeni. Ministrul Gabriel Berca a precizat că Administraţia Naţională Apele Române şi Administraţia Naţională de Meteorologie vor anunţa, în cursul zilei de mâine, 15 februarie a.c., o posibilă situaţie de urgenţă cu privire la inundaţiile din anumite zone. „Nu avem nicio prognoză în acest sens, deocamdată şi nu cred că vom avea probleme deosebite. Pentru a fi pregătiţi, am cerut prefecţilor să monitorizeze punctele de risc din fiecare judeţ şi să rămânem în continuare pe poziţii”, a declarat ministrul Administraţiei şi Internelor. În încheiere, domnia sa a mulţumit tuturor angajaţilor ministerului care se află în teren, pentru eforturile deosebite pe care le fac în aceste zile. Declaraţie de presă Gabriel Berca


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut