Purtătorul de cuvânt al M.A.I., subcomisar de poliție Monica Dajbog, a susținut duminică, 16 noiembrie a.c., ora 14.00, la sediul M.A.I., o declarație de presă privind desfășurarea procesului electoral. Redăm în continuare declarația purtătorului de cuvânt:”La nivel național s-au înregistrat 79 de sesizări privind posibile contravenții sau infracțiuni care au legătură cu procesul electoral. Angajații Ministerului Afacerilor Interne au verificat punctual toate sesizările, stabilind, până acum, că 25 dintre acestea nu se confirmă. Majoritatea semnalărilor, respectiv peste 70 la sută, au fost înregistrate în mediul rural, iar, ca modalitate de sesizare, 72 la sută au fost primite prin sistemul de urgență 112.În prezent se fac verificări în 20 de situații de posibile infracțiuni electorale. Cele mai multe sesizări fac referire la posibile cazuri de corupere a alegătorilor. Toate aceste situații se află în cercetarea structurilor de poliție, urmând ca în urma investigațiilor să se stabilească dacă acestea se confirmă sau nu.Referitor la faptele contravenționale, au fost constatate 9 contravenții, fiind aplicate amenzi în valoare de 7.500 de lei și 2 avertismente scrise. Majoritatea acestor măsuri sancționatorii s-au aplicat pentru continuarea propagandei electorale și sfătuirea alegătorilor cu ce candidat să voteze. În județul Vrancea, polițiștii fac cercetări pentru a stabili condițiile în care au fost eliberate acte medicale pe numele unor persoane din care reieșea că sunt netransportabile și solicită urna specială. Cercetările au fost începute după ce două dintre aceste persoane s-au prezentat la secția de votare, moment în care s-a constatat că pe numele lor existau cereri pentru urna specială. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.Totodată, Polițiștii din Gorj fac verificări după ce au fost sesizați cu privire la faptul că cererile unor pacienți internați într-un spital din județ de a vota cu ajutorul urnei speciale, nu au fost depuse la timp.Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Greci din județul Tulcea au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat de 26 de ani pentru fraudă la vot. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că un membru al comisiei de votare i-a înmânat bărbatului două buletine de vot, pe care acesta și-a exercitat dreptul la vot și pe care le-a introdus ulterior în urnă. Polițiștii bucureșteni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu după ce la o secție de votare s-a constatat lipsa unei ștampile de vot. Situații similare s-au înregistrat în alte două secții de votare din județele Hunedoara și Teleorman. În București, un alegător a fost amendat cu 1.500 lei pentru continuarea propagandei electorale după ce la ieșirea din cabina de vot a scandat numele unuia dintre candidați. Tot în București, un bărbat a încercat să voteze la o altă secție de votare decât cea la care era arondat potrivit domiciliului. Președintele secției de votare a încercat să-l convingă că nu poate vota dar pentru că bărbatul a refuzat să părăsească secția, președintele secției de votare a solicitat sprijinul poliției. O situație nefericită s-a înregistrat în județul Vrancea, unde un bărbat a decedat după ce a votat, trupul său fiind găsit la o sută de metri de secția de votare. Se pare că bărbatul avea probleme cardiace. Doamnelor și domnilor, vă asigurăm că pe parcursul întregii zile angajații Ministerului Afacerilor Interne vor acorda maximă atenție modului de desfășurare a procesului electoral și vor sancționa orice încălcare a legii. Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 17.00”.