Efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor vor participa mâine, 1 Decembrie, la parada militară organizată de Ministerul Apărării Naţionale, prilejuită de Ziua Naţională a României.În pas de defilare, pe sub Arcul de Triumf, vor trece peste 380 de angajaţi ai M.A.I. organizaţi în trei subunităţi de jandarmi şi pompieri şi câte un detaşament de tehnică aparţinând Poliţiei, Poliţiei de Frontieră, Jandarmeriei şi I.G.S.U., precum şi o formaţiune de cavalerie a Jandarmeriei. Cele patru detaşamente de tehnică cuprind 9 echipaje moto de poliţie, 16 autospeciale şi autolaboratoare, 17 autospeciale de transport şi 3 echipaje moto folosite de jandarmi, 3 atv-uri, 13 autospeciale şi 2 ambarcaţiuni aparţinând poliţiştilor de frontieră, precum şi 12 autospeciale şi 2 bărci pneumatice folosite de pompierii militari în misiunile specifice (descarcerare, stingere incendii, intervenţie la înălţime şi la accidente colective). La parada organizată cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Poliţia de Frontieră va participa şi va expune pentru prima dată, tehnica militară de care dispune, în prezent. Jurnaliştii sunt invitaţi să participe la acest eveniment organizat la Arcul de Triumf, începând cu ora 09.30.