Delicte silvice, combătute de poliţişti

Aproximativ 300 de infracţiuni şi peste 800 de abateri contravenţionale la regimul silvic au fost descoperite în timpul unei acţiuni desfăşurată la nivel naţional, de către poliţiştii din cadrul structurilor poliţiei de ordine publică, împreună cu specialişti silvici.În perioada 15–30 noiembrie a.c., ofiţerii Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Ordine Publică şi poliţiştii cu atribuţii în acest domeniu din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, au acţionat în zonele şi pe traseele vulnerabile, pe drumurile forestiere şi drumurile publice, în zonele împădurite cu răşinoase şi în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri de comercializare, pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice.În urma acţiunilor desfăşurate, au fost constatate 299 de infracţiuni la Legea nr.46/2008 – Codul Silvic şi 828 de abateri contravenţionale la regimul silvic.Totodată, s-au confiscat peste 2.670 m.c. material lemnos, în valoare de aproximativ 400.000 de lei şi 1.704 pomi de Crăciun, în valoare totală de 59.000 de lei.Exemple: La data de 18 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei 11 de Poliţie Rurală Bicaz au acţionat pe raza comunei Dămuc, judeţul Neamţ, identificând, pe terenul situat în localitatea Huisurez, proprietatea lui C.G., de 41 de ani, din localitate, într-un bazin betonat, 231 pomi de iarnă, pregătiţi pentru comercializare. Având în vedere că pomii nu erau marcaţi, a fost dispusă măsura confiscării şi au fost lăsaţi în custodia Ocolului Silvic Bicaz. În cauză, s-a dispus sancţionarea lui C.G., în conformitate cu prevederile Legii 171/2010. Organele de specialitate din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ au stabilit valoarea pomilor de Crăciun la suma de 99.330 de lei. Cercetările în cauză continuă. A fost identificat în trafic, pe raza localităţii Garda Seacă, comuna Gîrda de Sus, judeţul Alba, L.T., de 40 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară 120 pomi de Crăciun, de esenţă brad, nemarcaţi cu sigiliu crotaliu, prevăzut de normele legale în vigoare privind circulaţia materialelor lemnoase. Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform Legii nr.171/2010, cu amendă de 2.000 de lei şi măsura confiscării celor 120 de pomi de Craciun, ce au fost predaţi în custodie la Ocolul Silvic Garda, Districtul Silvic Arieşeni, judeţul Alba. Urmare a cercetărilor efectuate de poliţişti din cadrul I.P.J. Harghita, privind transportul fără acte de provenienţă şi documente de însoţire a pomilor de iarnă pe raza Bazinului Gheorgheni, judeţul Harghita, au fost identificaţi A.M., de 35 de ani şi L.A., de 32 de ani, care transportau 110 pomi de iarnă, fără documente de însoţire. Pomii s-au ridicat în vederea confiscării şi s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, conform Legii 171/2010, în valoare de 4.000 de lei. Poliţişti din cadrul I.P.J. Hunedoara – Biroul Combaterea Delictelor Silvice l-au depistat pe B.C., de 48 de ani, administrator al unei societăţi comerciale, suspectat că a tăiat fără drept şi a sustras material lemnos din fondul forestier naţional, proprietatea Ocolului Silvic Ilia. În urma controlului, s-a constatat că administratorul societăţii a completat în fals avize de însoţire şi nu a putut justifica provenienţa a 1243,89 mc. de material lemnos aflată în depozit. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept şi furt de arbori, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi ascunderea sursei impozabile. În cauză, s-a luat măsura confiscării materialului lemnos.Centrul de Informare și Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut