Depistare inselaciune

La data de 10.12.2011, în jurul orei 12:00, agenţi de siguranţă publică din cadrul Secţiei 8 Poliţie, au depistat pe şos. Mihai Bravu, sector 2, pe D. DOINA, de 20 de ani, din jud. Buzău, la scurt timp după ce aceasta a oferit spre vânzare, lui S. IOANA de 51 ani, din Bucureşti, un număr de cinci pachete de ţigări, care conţineau în interior carton, solicitând şi primind în schimbul acestora suma de 40 lei. Cercetările sunt continuate de către lucrători din cadrul Secţiei 8 Poliţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cu autoarea în stare de libertate. COMPARTIMENTUL COMUNICARE PUBLICĂ – D.G.P.M.B.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut