Depistat de poliţişti în timp ce vindea echipamente utilizate pentru clonarea cardurilor

Poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate dâmboviţeni, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa, au reţinut un bărbat, suspectat că vindea aparatură specială, folosită pentru clonarea cardurilor./ Acesta a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru comiterea infracţiunilor de sprijinire a unei grupări infracţionale, falsificare de instrumente de plată electronică şi deţinerea de echipamente în vederea falsificării de carduri. În cursul lunii aprilie 2011, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Dâmboviţa, împreună cu procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa, au documentat activitatea infracţională a unei grupări compuse din şase persoane, trei dintre aceştia fiind arestaţi la acel moment. Membrii grupării sunt suspectaţi că se ocupau cu obţinerea datelor confidenţiale ale unor carduri emise de bănci din străinătate, iar ulterior, cu ajutorul unor echipamente, le clonau, folosindu-le pentru cumpărarea de bilete de avion de pe internet şi respectiv retragerea de numerar de la bancomate.Urmare a extinderii cercetărilor, la data de 10 mai a.c., a fost prins un flagrant N.C.B., în vârstă de 28 de ani, din Bucureşti, în timp ce vindea aparatură pentru clonarea cardurilor. Aceasta este aceeaşi persoană care a furnizat echipamente destinate clonării cardurilor membrilor grupării mai sus menţionate.În urma percheziţiei efectuate la domiciliul suspectului, au fost găsite şi ridicate şi alte echipamente utilizate la falsificarea de carduri, respectiv un aparat pentru imprimare carduri, un dispozitiv pentru embosare, numeroase carduri blank, suma de 1.800 de euro, bani proveniţi din activitatea ilicită, precum şi mai multe medii de stocare a datelor informatice.Bărbatul a fost prezentat Tribunalului Dâmboviţa cu propunere de arestare preventivă, pe numele său fiind emis un mandat de arestare pe 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unei grupări infracţionale, falsificare de instrumente de plată electronică şi deţinerea de echipamente în vederea falsificării de carduri.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut