O tânără a fost depistată de poliţiştii rutieri din Arad circulând cu viteza de 180 km/h în interiorul unei localităţi. Conform legislaţiei în vigoare, aceasta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.400 lei şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile. În cadrul acţiunilor zilnice menite să prevină producerea accidentelor rutiere, poliţiştii rutieri au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere comise pe fondul excesului de viteză, pe DN 7, din judeţul Arad. În cadrul acestei acţiuni a fost depistată în trafic, pe raza localităţii Odvoş, o tânără de 23 de ani, din Galaţi. Autoturismul pe care îl conducea a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu o viteză de 180 km/h. La semnalele regulamentare ale agenţilor de poliţie, aceasta a refuzat să oprească autoturismul, astfel încât pentru oprirea acesteia poliţiştii au fost nevoiţi să treacă la urmărirea, respectiv blocarea în trafic. Conform legislaţiei în vigoare, aceasta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.400 lei şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.• Având în vedere riscul crescut de apariție a poleiului şi gheţii pe drumurile publice, Poliția Română recomandă tuturor participanților la trafic şi în special operatorilor de transport:- evitarea, pe cât posibil, a tranzitării zonelor afectate de fenomene meteorologice intense în perioada manifestării lor;- solicitarea de informaţii la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, privind situaţia drumurilor naţionale (telefon 021/264.33.33; 021/9360);- pregătirea corespunzătoare a vehiculelor pentru circulaţia pe timp de iarnă, inclusiv dotarea cu anvelope de iarnă pentru parcurgerea sectoarelor de drum acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei;- respectarea semnalizării rutiere, precum şi a dispoziţiilor date de polițiștii rutieri;- adaptarea vitezei de circulație a vehiculului la condițiile meteo-rutiere;- păstrarea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculele care circulă în față;- verificarea funcționării corespunzătoare a sistemelor care concură la siguranța rutieră în sezonul rece, precum şi curățarea vehiculelor de zăpadă și gheață.- când vă deplasaţi în coloană, evitaţi să depăşiţi. Această manevră nu vă scurtează semnificativ timpul de deplasare, însă vă poate pune viaţa în pericol. Totuşi, când depăşirea este absolut necesară, asiguraţi-vă temeinic înaintea efectuării acestei manevre şi semnalizaţi din timp intenţia dumneavoastră- în zilele cu ploi, lapoviţă, ninsoare şi temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur şi se asigură mai puţin la traversare! Totodată, pietonilor le recomandăm să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. De asemenea, pietonii vor trebui să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă, ţinând cont de faptul că în condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte simţitor.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE