Depistaţi cu droguri pe litoral

Nouă tineri au fost depistaţi de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate constănţeni, în cursul unor acţiuni desfăşurate în acest week-end, în staţiunea Mamaia, având asupra lor droguri destinate consumului propriu.Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O. Constanţa, sprijiniţi de poliţişti ai I.P.J Constanţa şi jandarmi din cadrul I.J.J. Constanţa au acţionat în staţiunea Mamaia, în perioada 5-7 august, pentru prevenirea şi combaterii traficului de droguri pe litoral.La locul de desfăşurare a unui festival, poliţiştii au depistat nouă tineri, cu vârste între 16 şi 30 de ani, care deţineau, în vederea consumului, propriu 9 grame canabis, 14 ţigări cu conţinut de canabis, confecţionate artizanal (joint) şi un comprimat ecstasy.Împotriva acestora s-a dispus întocmirea de dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 4 alin 1 şi 2 din Legea 143/2000 cu pedepse cuprinse de la 6 luni la 5 ani închisoare sau cu amendă.Cercetările se continuă de către procurorii D.I.I.C.O.T, cu suspecţii în stare de libertate.IG.P.R./Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

18 persoane care nu dețineau permis de conducere, depistate în trafic. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

27.229 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici

195 de autori de infracțiuni prinși în flagrant. Detalii aici 

31 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici 

Peste 6.400 de evenimente la care s-a intervenit operativ în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut