În această dimineaţă, au fost efectuate 11 descinderi în judeţele Timiş şi Bihor pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializată în contrafacere şi plasare de bancnote contrafăcute.Astăzi, Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, cu sprijinul S.O.S. Timişoara, au efectuat 11 descinderi în judeţele Timiş şi Bihor la imobile folosite de membri unei grupări care falsifica bancnote din cupiura de 100 şi 200 de lei. În urma acestor activităţi au fost identificaţi membri grupării, faţă de aceştia urmând a se dispune măsurile legale. Din cercetări a rezultat că bancnotele contrafăcute erau plasate pe piaţa din municipiul Timişoara, dar şi în alte judeţe din vestul ţării.Modul de operare consta în contrafacerea bancnotelor de către liderii grupării şi plasarea acestora pe piaţă, prin intermediul ,,săgeţilor” care cumpărau produse cu valoare mică, de la diverşi comercianţi. Ca urmare a restului primit, în schimbul bancnotei oferite pentru cumpărare, obţineau sume de bani în bancnote reale, de valori mai mici. Persoanele folosite pentru plasarea bancnotelor aveau o condiţie modestă, provenind din zone şi medii sărace şi plasau banii, cu precădere, în cursul nopţii profitând de faptul că vigilenţa vânzătorilor era scăzută.Pentru documentării activităţii infracţionale şi destructurarea grupării, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, procurii D.I.I.C.OT. – Serviciul Teritorial Timişoara şi specialişti ai Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă au constituit un grup comun de lucru, reuşind în aproximativ o lună şi jumătate să stabilească modul cum acţionau suspecţii, persoanele care confecţionau banii, tehnicile de falsificare şi persoanele folosite la plasarea banilor în teren.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice