Conducere
Director general, chestor de poliţie CĂLIN MIHAELA-FLORENTINA
Împuternicit Director general adjunct, comisar șef de poliție CRĂCIUN Gabriel-Dan
Director general adjunct, comisar șef de poliție TATU Viorel
Prezentare
Direcţia Generală Juridică este unitatea centrală de specialitate a M.A.I., fără personalitate juridică, aflată în structura Aparatului central, cu competenţă materială şi teritorială generală în domeniul asistenţei juridice, care este organizată şi funcţionează în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare.
Activitatea direcţiei generale este destinată gestionării şi asigurării problematicii legalităţii actelor emise/semnate de persoanele competente potrivit legii, legalităţii contractelor şi actelor care angajează patrimonial ministerul, reprezentării şi apărării intereselor ministerului sau structurilor acestuia fără personalitate juridică, în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale.
Atribuţii
- coordonează, controlează, îndrumă şi monitorizează activitatea de asistenţă juridică desfăşurată de către structurile de profil ori de către personalul desemnat în acest scop la nivelul unităţilor din aparatul central, al instituţiilor şi structurilor aflate în subordinea M.A.I. şi al unităţilor din subordinea acestora;
- participă, prin personalul anume desemnat, la elaborarea de către unităţile, instituţiile şi structurile interesate ale M.A.I., a proiectelor de acte normative care privesc activitatea ministerului, în condiţiile stabilite prin Regulamentul privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de acte normative în Ministerul Afacerilor Interne;
- analizează proiectele de acte normative elaborate de către structurile M.A.I., prin raportare la reglementările privind respectarea drepturilor omului, a legislaţiei Uniunii Europene şi a tratatelor la care România este parte;
- întocmeşte, cu consultarea unităţilor, instituţiilor şi structurilor interesate ale M.A.I., propuneri de avize la proiecte de acte normative elaborate de autorităţile publice centrale sau locale, pentru care se solicită avizarea de către Ministerul Afacerilor Interne, care ulterior se prezintă conducerii ministerului;
- avizează pentru legalitate, proiectele de acte normative cu caracter intern, întocmite de unităţile din aparatul central al M.A.I., de instituţiile şi structurile aflate în subordinea acestuia, care se supun aprobării ministrului, secretarilor de stat, secretarului general şi secretarilor generali adjuncţi, precum şi a proiectelor întocmite de alte autorităţi publice centrale, în măsura în care sunt aplicabile şi M.A.I., în condiţii stabilite prin Regulamentul privind masurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de acte normative în Ministerul Afacerilor Interne;
- participă, din ordinul conducerii M.A.I., în condiţiile legii, prin personalul anume desemnat, la susţinerea proiectelor de acte normative de nivel superior care vizează competenţele M.A.I., la Secretariatul General al Guvernului, precum şi la lucrările comisiilor de specialitate ale Parlamentului sau la dezbaterile din Plenul Senatului, respectiv al Camerei Deputaţilor care au ca obiect astfel de proiecte;
- coordonează, controlează şi monitorizează activităţile referitoare la respectarea drepturilor omului şi normelor dreptului umanitar în şi de către unităţile din aparatul central, instituţiile şi structurile aflate în subordinea M.A.I. şi de către unităţile din subordinea acestora, precum şi modul de implementare a reglementărilor privind prevenirea şi combaterea discriminării în cadrul acestora, iar pe baza concluziilor rezultate, formulează propuneri privind eliminarea deficienţelor constatate, pe care le prezintă conducerii ministerului;
- formulează, cu consultarea unităţilor din aparatul central, instituţiilor şi structurilor aflate în subordinea M.A.I., proiectele răspunsurilor la interpelările şi întrebările adresate de deputaţi sau senatori ministrului administraţiei şi internelor şi primului-ministru, dacă acestea vizează activitatea ministerului, precum şi puncte de vedere cu privire la propunerile legislative ale parlamentarilor care, ulterior, se supun aprobării conducerii ministerului;
- reprezintă şi apără interesele M.A.I. în faţa autorităţilor administraţiei publice, instanţelor de judecată şi a altor organe de jurisdicţie, precum şi în cadrul oricăror proceduri prevăzute de lege, în cauzele în care este citat Ministerul Afacerilor Interne, prin personal pe care îl desemnează în acest scop;
- participă, prin personalul anume desemnat, la nivel central, în cazuri temeinic justificate, în comisiile de achiziţie publică sau la negocierea proiectelor de contracte, alături de consilierul juridic al unităţii din aparatul central ori al instituţiei sau structurii de specialitate din subordinea M.A.I. sau prin care se derulează proceduri de achiziţie publică ori care negociază proiectul contractului sau în situaţia în care acestea ori structura ierarhic superioara nu dispun, din cauze întemeiate, de asistenţă juridică proprie;
- avizează pentru legalitate, prin personalul propriu specializat, proiecte de contracte, înţelegeri, precum şi alte acte juridice care angajează răspunderea juridică a unităţilor din aparatul central ori a instituţiei sau structurii de specialitate din subordinea M.A.I. sau, în situaţia în care unitatea, instituţia sau structura de specialitate sau care a derulat procedura de achiziţie ori care a elaborat proiectul actului sau structura ierarhic superioară nu dispune, din cauze întemeiate, de asistenţă juridică proprie.
Program audienţe
marţi, orele 10,00 – 12,00