Direcția Generală pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului

Conducere

Director General – Teodor Iulian GHEORGHE

Director General Adjunct – Corneliu ALEXANDRU

Director General Adjunct – Ciprian-Daniel BUCUR

Prezentare

Direcţia Generală pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului este structura de specialitate a aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, fără personalitate juridică, având competenţă în domeniul monitorizării, îndrumării metodologice şi coordonării activității prefecților, subprefecților și a personalului din cadrul instituţiilor prefectului.

Atribuţii

Principalele atribuţii (stabilite în conformitate cu Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 164/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale pentru Relațiile cu Instituţiile Prefectului, cu modificările şi completările ulterioare):

  • monitorizarea activității prefecților, subprefecților și a personalului din cadrul instituțiilor prefectului cu privire la exercitarea atribuțiilor stabilite prin acte normative și realizarea sarcinilor încredințate de către Guvern ori date de conducerea ministerului;
  • îndrumarea metodologică prin asigurarea cadrului de referință corespunzător aplicării legislației specifice într-un mod coerent și unitar la nivelul instituțiilor prefectului;
  • coordonarea unor activități ale structurilor de specialitate din cadrul instituțiilor prefectului;
  • prelucrarea de informații referitoare la modul de gestionare a problematicilor din diferite sectoare de activitate ale instituțiilor prefectului;
  • controlul de specialitate, pe linia de competenţă, al modului de organizare şi desfăşurare a activităţii în cadrul instituţiilor prefectului.

 

 

Pe linie de monitorizare, direcția generală are atribuții, în principal, cu privire la organizarea și desfășurarea în cadrul instituțiilor prefectului a următoarelor activități:

  • verificarea legalității actelor administrative emise sau adoptate de către autoritățile administrației publice locale și sesizarea instanței de contencios administrativ în situația în care acestea sunt considerate ilegale;
  • gestionarea problematicilor din domeniul serviciilor publice deconcentrate;
  • derularea procedurilor administrative în relația prefectului cu autoritățile administrației publice locale;
  • respectarea regimului juridic al autonomiei locale;
  • utilizarea Sistemului interoperabil centralizat pentru evidența apostilei eliberate de către instituțiile prefectului pentru actele oficiale administrative.

 

 

Pe linie de îndrumare metodologică și coordonare, direcția generală are ca atribuții principale realizarea de către prefecți, într-un mod coerent și unitara:

  • atribuțiilor prevăzute în legislația specifică din domeniul organizării și desfășurării alegerilor locale, parlamentare, prezidențiale și pentru Parlamentul European, precum și a referendumului național;
  • monitorizării modului de realizare a obiectivelor prevăzute în Programul de guvernare, politici publice și strategii, la nivelul județului sau al municipiului București, după caz;
  • sarcinilor dispuse de către Guvern sau de către conducerea ministerului în urma desfășurării videoconferințelor cu prefecții.

 

Pe linie de prelucrare a datelor și informațiilor primite de la instituțiile prefectului, direcția generală are ca principale atribuții:

 

  • întocmirea de informări, sinteze, note, analize și rapoarte, pe diverse teme din domeniul de competență, pe baza datelor transmise de către prefecți;
  • analizarea problemelor întâmpinate de către prefecți, în calitatea acestora de președinți ai comitetelor județene pentru situații de urgență, în vederea informării conducerii direcției generale.

Pe linie de control, direcţia generală are ca atribuţie realizarea, din însărcinarea conducerii ministerului, a controlului ierarhic de specialitate asupra activităţii instituţiilor prefectului, cu privire la exercitarea atribuţiilor prevăzute în acte normative ori a sarcinilor date de conducerea ministerului.

 

Direcția generală exercită și alte atribuții, după cum urmează:

  • pregătirea și elaborarea proiectelor de hotărâre a Guvernului pentru numirea, respectiv eliberarea din funcție a prefecților și a subprefecților;
  • verificarea ordinelor cu caracter normativ emise de către prefecți, cu formularea de propuneri conform prevederilor legale;
  • întocmirea, la solicitarea Direcţiei Generale Juridice, a unor puncte de vedere cu privire la interpelările şi întrebările adresate prim-ministrului şi ministrului afacerilor interne de către deputaţi şi senatori, în domeniul de competenţă;
  • elaborarea, în calitate de unitate iniţiatoare, a proiectelor de acte normative din domeniul său de competenţă şi întocmirea unor puncte de vedere cu privire la proiectele de acte normative elaborate de alte entităţi, care privesc activitatea instituţiilor prefectului sau a ministerului în relaţia cu acestea;
  • analizarea şi verificarea aspectelor sesizate de către petenţi şi formularea, în condiţiile legii, a răspunsurilor la petiţiile cetăţenilor şi organizaţiilor neguvernamentale, adresate direcţiei generale ori ministerului şi repartizate spre soluţionare direcţiei generale de către conducerea ministerului.

 

Poster Misiune Viziune Valori 

Lista cu principalele acte normative utilizate în activitatea DGRIP.

Materiale de prezentare privind prefectul și instituția prefectului, elaborate în cadrul Instituției Prefectului – Județul Sălaj

 –   Materiale de prezentare privind prefectul și instituția prefectului, elaborate în cadrul Instituției Prefectului – Județul Sălaj

 –  Instituția Prefectului Sălaj – Din cele mai vechi timpuri până azi

 

Coordonate de contact:

Adresă: Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, municipiul București

Tel: 021.316.36.76, fax: 021.316.36.54

ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut