În conformitate cu prevederile art.6 alin.(7) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Administraţiei şi Internelor organizează marţi, 23 noiembrie a.c., ora 10, o dezbatere publică privind proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rezidenţi în România, la care vor participa atât reprezentaţi ai M.A.I. cât şi ai societăţii civile.În acest sens, vă adresăm invitaţia de a lua parte la această activitate, care va fi organizată la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor (Piaţa Revoluţiei, nr.1A, Sector 1), Sala de Marmură, etaj II, intrarea A1.