Joi, 23 ianuarie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne, s-a desfăşurat o dezbatere publică pe marginea proiectului Legii privind Statutul poliţistului, la care au participat reprezentaţi ai conducerii M.A.I., ai organizaţiilor sindicale reprezentative pentru poliţişti şi ai celor profesionale.În cadrul întrunirii, reprezentanţii organizaţiilor sindicale şi profesionale ale poliţiştilor au formulat propuneri şi au purtat discuţii pe marginea prevederilor proiectului Legii privind Statutul Poliţistului. De asemenea, cei prezenţi au adus în discuţie şi probleme de ordin profesional şi social cu care se confruntă poliţiştii, subliniind necesitatea ca viitorul statut al poliţistului să ofere soluţii viabile pentru rezolvarea lor.Propunerile formulate în cadrul întâlnirii de astăzi vor fi analizate de către specialiştii Ministerului Afacerilor Interne şi integrate în proiectul Legii privind Statutului poliţistului, documentul în forma sa finală urmând a fi prezentat ulterior Comisiei de Dialog Social. La acestă dezbatere publică au participat reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Federaţiei Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România „Al. I Cuza”, Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor „ProLex”, Sindicatului Poliţiştilor din România „Diamantul”, Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Poliţie „Sed Lex”, Sindicatului Naţional Uniunea Poliţiştilor UNIPOL şi ai Corpului Naţional al Poliţiştilor.