Dezvoltarea capacitatii institutionale a MAI in domeniul gestionarii dosarelor europene

Dezvoltarea capacităţii instituţionale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene, al transpunerii şi al aplicării acquis-ului comunitar, Cod SMIS: 32862În perioada 16-17 octombrie 2014, Direcţia Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Afacerilor Internelor, organizează la hotel Intercontinental conferinţa de închidere a proiectului derulat în parteneriat cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene, al transpunerii şi al aplicării acquis-ului comunitar”, Cod SMIS: 32862 co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative în perioada 2012-2013. Obiectivul general al proiectului l-a constituit creşterea capacităţii instituţionale a MAI de a participa activ la procesul de decizie privind adoptarea politicilor şi legislaţiei europene şi creşterea responsabilizării personalului MAI în domeniul gestionării dosarelor europene, al transpunerii şi al aplicării acquis-ului comunitar.Proiectul a presupus trei componente principale, fiecare în parte având complexitatea unui proiect distinct: I. Un program de formare, adresat personalului MAI, structurat pe trei module:• Modulul 1” formarea generală în domeniul afacerilor europene, familiarizarea cu instituţiile europene şi categoriile de decizii adoptate în cadrul UE şi raportarea acestora la realităţile româneşti” • Modulul 2 „înţelegerea procesului de decizie comunitară şi a modalităţilor de participare activă la proces” • Modulul 3 „dezvoltarea competenţelor personalului implicat în activitatea de transpunere şi de punere în aplicare a acquis-ului comunitar” În cadrul acestei componente au fost instruite peste 900 de persoane, reprezentanţi ai structurilor aparatului central al MAI care desfăşoară activităţi în domeniul afacerilor europene, reprezentanţi ai instituţiilor aflate în subordinea MAI, reprezentanţi din cele 42 de Instituţii ale Prefectului şi ataşaţii de afaceri interne ai MAI din ambasadele statelor membre ale UE.II. Elaborarea a 4 ghiduri de proceduri: • Ghidul de proceduri privind diseminarea informaţiilor primite de la Uniunea Europeană şi evaluarea impactului proiectelor de acte legislative europene • Ghidul de proceduri privind asigurarea reprezentării active şi eficiente a MAI în structurile de decizie ale UE • Ghidul de proceduri privind transpunerea şi implementarea directivelor şi deciziilor cadru şi monitorizarea implementării acquis-ului UE, • Ghidul de procedură privind organizarea şi funcţionarea SISOP (Sistemul de Soluţionare a Problemelor). III. Instituirea „Sistemului de Soluţionare a Problemelor” (SISOP) prin care se asigură mecanismul de interacţiune între MAI, Instituţiile Prefectului, cetăţeni, companii şi asociaţii şi îmbunătăţirea controlului de legalitate exercitat de către prefecţi, în vederea soluţionării din timp a problemelor generate de punerea în aplicare necorespunzătoare sau de nerespectarea acquis-ului UE de către autorităţile publice locale. În vederea operaţionalizării SISOP a fost creată o aplicaţie informatică pentru încărcarea şi gestionarea sesizărilor primite din partea cetăţenilor, companiilor, ONG-urilor cu privire la eventuale astfel de cazuri.De asemenea, în cadrul proiectului a fost prevăzută şi instruirea personalului MAI pe conţinutul celor 4 ghiduri de proceduri menţionate mai sus. Instruirea pe Ghidul SISOP s-a realizat în perioada februarie-martie 2014. În ceea ce priveşte instruirea personalului MAI pe conținutul celorlalte 3 ghiduri de proceduri, aceasta a presupus două componente:a. cursuri de formare (au fost instruite 105 persoane)b. vizite de studiu (partea aplicată a componentei de instruire). Scopul vizitelor de studiu a fost acela de a realiza o documentare privind practica negocierii în cadrul grupurilor de lucru ale Consiliului și Comisiei Europene, inclusiv printr-o prelegere la sediul Reprezentanţei Permanente a României la Bruxelles.Durata de implementare a proiectului a fost de 33 de luni.Persoane de contact: Andreea Radu – consilier pentru afaceri europeneAdriana Agape – consilier pentru afaceri europene Ruxandra IlieTel1: 021.264.85.00Tel2: 021.303.70.80 ( i. 11853)E-mail: spap@mai.gov.ro


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut