Dezvoltarea unui sistem de monitorizare a indicatorilor de performanţă în sectorul serviciilor comunitare

Conferinţa de prezentare a stadiului proiectului „Dezvoltarea unui sistem de monitorizare a indicatorilor de performanţă în sectorul serviciilor comunitare de utilităţi publice”, cod SMIS 2903Vineri, 12 octombrie 2012, în sala Hila a Hotelului Minerva din Bucureşti, începând cu ora 09.30, Ministerul Administraţiei şi Internelor organizează a doua conferinţă de prezentare a stadiului proiectului “Dezvoltarea unui sistem de monitorizare a indicatorilor de performanţă în sectorul serviciilor comunitare de utilităţi publice” cod SMIS nr. 2903. Beneficiarul proiectului este Direcţia Generală pentru Relaţia cu Comunităţile Locale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, proiectul fiind cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007 – 2013.La acest eveniment sunt aşteptaţi să participe, alături de echipa de proiect, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, reprezentanţi ai structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale ale furnizorilor / prestatorilor serviciilor comunitare de utilităţi publice, precum şi oficialităţi din cadrul altor instituţii centrale şi locale.Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea calităţii şi eficienţei serviciilor comunitare de utilităţi publice prin introducerea unui sistem de evaluare pe bază de indicatori a modului în care autorităţile publice locale se preocupă de dezvoltarea unui management performant al acestor servicii şi de promovarea unui program coerent de investiţii şi modernizare a infrastructurii aferente.În cadrul acestei conferinţe vor fi prezentate informaţii importante privind rezultatele seminariilor de informare şi consultare organizate la nivel naţional în luna septembrie a.c., lista finală a indicatorilor de performanţă pe baza cărora se va lucra în sistem, precum şi informaţii privind formatul şi principalele funcţionalităţi ale aplicaţiilor dezvoltate prin acest proiect.De asemenea, având în vedere faptul că într-o etapă ulterioară implementării acestui proiect se doreşte extinderea la nivel naţional a sistemului dezvoltat, în cadrul acestei conferinţe se vor realiza consultări privind implementarea indicatorilor şi procedurilor de benchmarking la nivel naţional şi vor fi analizate o serie de propuneri pentru revizuirea legislaţiei specifice serviciilor comunitare de utilităţi publice în vederea compatibilizării acesteia cu prevederile de benchmarking.Prin implementarea acestui proiect, România face un pas important în atingerea parametrilor stabiliţi de directivele europene cu privire la furnizarea / prestarea serviciilor comunitare de utilităţi publice.Jurnaliştii acreditaţi sunt invitaţi să participe la acest eveniment.Persoana de contact: Raluca HerepeanTelefon fix/fax: +40 21 316.15.25 e-mail: smis2903@mai.gov.rowww.mai.gov.ro


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut