Dialog constructiv între ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și comisarul european Ylva Johansson în cadrul Reuniunii Informale JAI

În data de 19 iulie 2023, în contextul reuniunii informale a Consiliului JAI de la Logrono, Spania, organizate de Preşedinţia spaniolă a Consiliului UE, Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a avut o întâlnire bilaterală cu Ylva Johansson, comisar european pentru Afaceri Interne.

Cu această ocazie, a fost realizată o analiză a proiectelor derulate în comun de Ministerul Afacerilor Interne şi Comisia Europeană pe linie de protecţie a frontierelor şi, în general, a acţiunilor desfăşurate de MAI pentru protecţia frontierelor şi combaterea migraţiei ilegale.

Demnitarul român a subliniat că gestionarea eficientă a migraţiei, combaterea migraţiei ilegale şi controlul la frontierele externe ale UE reprezintă priorităţi ale mandatului său. În acest context, comisarul european a menţionat rezultatele foarte bune obţinute în urma implementării proiectului pilot, gestionat de România împreună cu Comisia Europeană. De asemenea, doamna comisar, în intervenţia sa din cadrul întâlnirii, şi-a exprimat din nou susţinerea Comisiei Europene pentru aderarea la spaţiul Schengen şi obţinerea unei decizii favorabile în cursul acestui an.

În cadrul discuţiilor, oficialul european a apreciat rezultatele programelor şi acţiunilor desfăşurate de Ministerul Afacerilor Interne român pe linia protecţiei frontierelor şi combaterea migraţiei ilegale, precum şi eforturile deosebite ale autorităţilor române în scopul asigurării asistenței umanitare pentru cetăţenii ucraineni refugiaţi în România şi integrarea socială a celor care rămân pe teritoriul naţional.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut