Discoteci şi baruri verificate de poliţişti

În zilele de 13 şi 14 august, în judeţele Hunedoara şi Vâlcea, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, au fost organizate acţiuni, în sistem integrat în zona discotecilor, barurilor şi altor unităţi de alimentaţie publică cu profil similar. Aproape 50 de infracţiuni au fost constatate şi au fost prinşi peste 40 de suspecţi de infracţiuni. Peste 70 de conducători auto au depăşit viteza legală de deplasare cu mai mult de 50 km/h , iar nouă conducători auto s-au urcat băuţi la volan.În scopul prevenirii şi combaterii fenomenului criminogen înregistrat în zona discotecilor, barurilor şi altor unităţi de alimentaţie publică cu profil similar, în cele două judeţe, au fost organizate peste 400 de controale şi au fost verificate peste 170 de unităţi de profil.De asemenea, au fost desfăşurate activităţi pe linie de poliţie rutieră, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor ce încalcă prevederile legale referitoare la regimul circulaţiei rutiere, pentru reducerea accidentelor şi a victimizării populaţiei prin acestea.La acţiunile desfăşurate au participat 307 poliţişti de ordine publică, 96 poliţişti rutieri şi 186 poliţişti de la alte structuri.În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 49 de infracţiuni, prinşi 42 de infractori şi depistate 3 persoane urmărite.Poliţiştii au aplanat 93 de stări conflictuale, 203 persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru verificări, fiind sancţionate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice 160 de persoane. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 13.990 lei.71 de conducători auto au fost depistaţi conducând cu viteză mai mare cu 50 km/h faţă de limita legală, iar nouă conducători auto au fost depistaţi băuţi la volan. Poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice 14 permise de conducere şi au retras 20 de certificate de înmatriculare.În judeţul Hunedoara, în urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 14 infracţiuni, prinşi 13 suspecţi şi aplanate 43 de stări conflictuale. Au fost depistaţi 4 conducători auto sub influenţa băuturilor alcoolice şi 46 care au depăşit viteza legală cu mai mult de 50 km/h. Au fost reţinute 5 permise de conducere şi retrase 9 certificate de înmatriculare.În judeţul Vâlcea, pe parcursul celor două zile au fost constatate 35 de infracţiuni, prinşi 29 de suspecţi, depistate 3 persoane urmărite şi aplanate 50 de stări conflictuale. Pe linie rutieră, au fost depistaţi 5 conducători auto care au consumat băuturi alcoolice şi 25 care au depăşit cu 50 km/h viteza legală de deplasare. 9 conducători auto au rămas fără permis de conducere şi au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.Exemple:- Poliţiştii de investigaţii criminale din Hunedoara au depistat un bărbat de 59 ani, din Haţeg, care deţinea un autoturism marca Audi Q7 despre care s-a stabilit că este reclamat furat din data 12.07.2007 din Germania. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, autoturismul fiind indisponibilizat.- În seara zilei de 14.08.2010, în jurul orei 22,00 pe DN 76, pe raza localităţii Târnava de Criş, a fost depistat un tânăr de 27 de ani, din Municipiul Brad, în timp ce conducea un autoturism în portbagajul căruia au fost găsite 30.000 de ţigarete (1.500 de pachete), de producţie sârbească, fără a avea aplicată banderola fiscală, emisă de Ministerul Finanţelor din România. S-a luat măsura ridicării ţigaretelor şi indisponibilizarea autoturismului, tânărul urmând a fi cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de evaziune fiscală – art. 9 lit. b din Legea 241/2005, contrabandă – art. 270 pct. 3 Cod Vamal, infracţiunea prev. de art. 291 ind. 1 din Codul de Procedură Fiscală.- La data de 13 august, în jurul orei 21.14, poliţiştii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 41 ani, din Deva, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Horia, din Deva, în stare de ebrietate. Fiind testat cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul a fost de 0,99 mg/l alcool pur în aer expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Deva, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui auto pe drumurile publice în stare de ebrietate.- O tânără de 19 ani, din Comuna Voiceşti, Judeţul Vâlcea, a fost depistată în timp ce conducea pe drumurile publice un autoturism, fără a poseda permis de conducere. S-a întocmit dosar de cercetare penală.- Un tânăr de 21 de ani, din Municipiul Rm. Vâlcea, a fost depistat având asupra sa 1 gr. canabis. Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal conform art.2 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.- În urma efectuării a două controale, la o unitate de alimentaţie publică din Olanu şi la una din Drăgoesti, s-a constatat că se difuza muzică fără ca aceste societăţi să deţină licenţă eliberată de U.C.M.R.-A.D.A.. S-au întocmit dosare de cercetare penală conform Legii 8/1996, privind dreptul de autor.- La data de 14 august, a fost identificată o minoră de 15 ani, din Comuna Pietrari, Judeţul Vâlcea, a cărei dispariţie de la domiciliu fusese semnalată la data de 30.07.2010. Minora a fost încredinţată familiei; pe perioada lipsei de la domiciliu nu a fost victima vreunei infracţiuni.IGPR – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut