În ziua de 24.06.2017, ofiţerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, au organizat şi realizat prinderea în flagrant a lui P.I. imediat după ce a oferit suma de 800 lei unui echipaj de poliție. Banii ar fi trebuit să-i determine pe polițiști să nu-i întocmească acte de sancţionare contravenţională şi să nu dispună măsura complementară de confiscare a unei autoutilitare.În fapt, la data de 24.06.2017, I.P.J. Dolj a sesizat S.J.A. Dolj cu privire la faptul că unui echipaj format din doi agenţi de poliţie din cadrul unui post de poliţie, i s-au oferit în repetate rânduri sume de bani cuprinse între 800 şi 1000 lei, de către conducătorul unei autoutilitare care a fost depistat în timp ce transporta material lemnos fără a deţine documente de provenienţă, pentru a nu se lua măsurile legale care se impuneau.Poliţistii au refuzat categoric această ofertă, fiind dispusă organizarea şi realizarea acțiunii de prindere în flagrant de către echipă formată din procuror şi ofiţeri D.G.A., întrucât persoana depistată insista în oferirea sumei de bani. P.I. a fost prins imediat după ce, în sediul Postului de Poliţie, a oferit suma de 800 lei agenţilor de poliţie pentru ca aceștia să nu-i aplice sancţiunea contravenţională şi să nu procedeze la confiscarea autoutilitarei.Suspectul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Ulterior, instanța a dispus față de P.I. măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.