Dosare penale pentru nerespectare regim materii explozive

Aproximativ 18.000 de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, în urma acţiunilor desfăşurate ieri, de poliţişti ai Serviciilor Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Vâlcea, Olt, Cluj-Napoca şi Sibiu. VÂLCEA – Ieri, poliţiştii din Drăgăşani, împreună cu cei de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, au organizat, în municipiul Drăgăşani, o acţiune pe linia legalităţii deţinerii şi comercializării obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, de către persoane fizice şi juridice.Astfel, în zona pieţei agroalimentare din municipiu, au fost depistaţi Gheorghe P., de 27 de ani, Mirela P., de 24 de ani, Daniela F., de 35 de ani, Angelica P., de 34 de ani şi Genovica P., de 38 de ani, toţi din localitate, care ofereau spre comercializare obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, interzise de lege.Asupra celor cinci persoane au fost găsite 5287 pocnitori, 3869 petarde, 64 obiecte zburătoare luminoase şi 5 baterii de artificii, toate obiectele fiind ridicate în vederea confiscării.Suspecţilor le-au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 31, pt. 2, ind. 1, din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.OLT – Continuând activităţile în cadrul acţiunii „Foc de Artificii”, un echipaj mixt, format din poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Caracal şi jandarmi din cadrul I.J.J. Olt, au depistat un tânăr din localitate, care oferea spre vânzare petarde. În urma verificării bagajului pe care acesta îl avea asupra sa, au fost găsite 4.950 petarde din clasa a doua de risc.Petardele au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză s-au întocmit acte premergătoare, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept”.CLUJ-NAPOCA – La data de 21 decembrie a.c., în jurul orei 11.30, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Cluj Napoca, au depistat-o pe S. Cristina, de 20 de ani, care avea asupra sa 1.500 de petarde. Petardele găsite asupra acesteia au fost ridicate în vederea confiscării, pe numele suspectei întocmindu-se acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 31 al.2 ind.1 din Legea 126/1995 privind deţinerea ilegală de obiecte pirotehnice.SIBIU – În cursul zilei de ieri, 21 decembrie a.c., în cadrul activităţilor desfăşurate de poliţiştii sibieni pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, au fost identificaţi trei bărbaţi ce deţineau asupra lor petarde pe care încercau să le comercializeze fără a deţine autorizaţie în acest sens. Astfel, B.C. şi B.G., ambii din judeţul Galaţi, au fost identificaţi pe strada N. Bălcescu din municipiul Sibiu, având asupra lor 2.160 de petarde pe care încercau să le comercializeze.Un alt bărbat, S.G., din municipiul Sibiu, a fost identificat în Târgul Obor, în timp ce încerca să comercializeze petarde, fără autorizaţie. La controlul bagajului şi cu ocazia efectuării percheziţiei, au fost depistate asupra bărbatului 83 de petarde cu trei focuri.În ambele cazuri, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au întocmit dosare penale, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului materiilor explozive şi deţinere, comercializare, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV,T1,T2, precum şi a artificiilor din categoria obiecte zburătoare luminoase şi a pocnitorilor din clasa I, efectuate fără drept, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 280 CP, respectiv art. 31 alin 2, ind.1, din Legea 126/1995 modif. de Legea 406/2006.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut